Trofeul Gavella - Ediţia a 16-a, la final
A fost nevoie de 121 de meciuri la simplu și dublu pentru a se stabili componența podiumului ediției 2013 a Trofeului Gavella. Cel mai longeviv turneu orădean de tenis găzduit pe cele 10 terenuri ale Clubului Sportiv "Voința", organizat în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, având partener oficial firma Gavella (patron Gheorghe Vajai), a reunit la start tenismeni de la cluburi din Oradea, Beiuș, Ștei, Marghita, dar și din București, Cluj, Satu Mare, Baia Mare, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Deva, Timișoara, Șimleu Silvaniei, Zalău.
Tenismenii de pe podium
Vremea a fost favorabilă, chiar dacă uneori vântul a suflat tare, iar meciurile au fost unele foarte disputate având în vedere categoria I a turneului, premiile și punctele puse în joc. Dar iată-i și pe cei mai buni în ordinea categoriilor de vârstă:
Categoria 10 ani, fete, finala:
Alexandra Popescu (CS Winners Cluj)-Alessia Petric (CS Winners Cluj) 6-1, 6-1;
locurile III: Alexia Puiac (CS Marc Tenis Cluj) și Yasmine Smeu-Mare (Sănătatea Oradea);
Categoria 10 ani băieți, finala:
Ioan Arcașa Straciuc (Sănătatea Oradea) - Flaviu Ianc (CSM Zalău) 6-4, 6-4,
locurile III: Aris Ladău (CS Tivoli Timișoara) și Ștefan Munteanu (CS "Voința" Oradea);
Categoria 12 ani, fete, finala:
Anastasia Gheorghescu (TC Enache București) - Daria Jula (CS "Voința" Oradea) 7-5, 6-0;
locurile III: Sânziana Jurcă (CS "Voința" Oradea) și Maia Incer (CF Bihorul Beiuș);
Categoria 12 ani, băieți, finala:
Nemes Nimrod (Sănătatea Oradea) - Erich Funkenhausen (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) 6-2, 6-0;
locurile III: Marco Mania (CSM Timișoara) și Eduard Florea (CS "Voința" Oradea);
Categoria 14 ani, fete, finala:
Vanessa Nițu (CSTC Râmnicu Vâlcea)-Lorena Pașca (TC Sun Timișoara) 6-1, 6-2;
locurile III: Ioana Olaru (CSM Zalău) și Tania Negrău (CS "Voința" Oradea);
Categoria 14 ani, băieți, finala:
Raul Ciupe (Palatul Copiilor Zalău) - Raul Dobai (Pro Tenis Șimleu Silvaniei) 6-3, 6-4;
locurile III: Marius Mureșan (Pro Tenis Șimleu Silvaniei) și Arnold Csaholczy (CS 4 For Sport Satu Mare);
Categoria 16 ani, fete, finala: Nemes Nora (Sănătatea Oradea) - Anabela Betea (TC București) 6-4, 6-4;
locurile III: Anca Rusu (CSTC Baia Mare) și Denisa Cherecheș (CS "Voința" Oradea);
Categoria 16 ani, băieți, finala:
Alexandru Stokker (Sănătatea Oradea) - Ioan Abrudan (CS Tom TC Cluj) 7-6(5), 6-1;
locurile III: Nicodim Paul-Todea și Andrei Zau, ambii de la CS "Voința" Oradea;
Categoria seniori, finala:
Alexandru Stohor (CS "Voința" Oradea) - Cătălin Gherdan (Sănătatea Oradea) 6-2, 6-0;
locurile III: Victor Bodiuț (CSTC Pamira Sibiu) și Vlad Știrbu (SCM Deva);
Dublu 14 ani, băieți, finala:
Raul Ciupe (Palatul Copiilor Zalău) / Raul Dobai (Pro Tenis Șimleu Silvaniei) - Erich Funkenhausen (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) 6-1, 6-2;
locurile III: Nemes Nimrod (Sănătatea Oradea) / Luca Pandi (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) și Farkas Szabolcs/Tivadar Denis, ambii de la CS "Voința" Oradea.
S-au acordat cupe, diplome și premii în obiecte, materiale specifice sportului alb. Ca arbitru a oficiat "internaționalul" Elek Benedek din Satu Mare, iar directorul de turneu a fost profesorul Ioan Temian. S-a jucat cu mingi Head. Cel mai bun jucător al turneului, la care au participat 58 de jucători, a fost declarat Raul Ciupe din Zalău. Acesta a primit ca premiu special un telefon mobil performant din partea domnului Daniel Marian, patronul GSM Shop.
Beiuşenii, peste aşteptări
Dincolo de meritele câştigătorilor, de remarcat prestaţiile beiuşenilor prezenţi la turneul orădean, cel mai puternic de pe plan local, în condiţiile în care aceştia nu au la dispoziţie niciun teren cu zgură, suprafaţă pe care se dispută toate turneele oficiale în aer liber. Pe lângă, Incer Maia, o speranţă a tenisului beiuşean, care a ocupat locul 3 la categoria 12 ani, Alexandru Domocoş şi Luca Dreana au fost aproape de podium, atingând sferturile de finală la 12, respectiv 14 ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.