Mereu inventiv şi dornic să încurajeze ideea de mişcare, Mircea Drăgoi, directorul CS Voinţa Oradea, organizează în acest sfârşit de săptămână un turneu de tenis adresat femeilor. Ediţia a treia a Trofeului Femina va începe mâine dimineaţă la ora 09.00 pe terenurile bazei sportive Voinţa Oradea.

Întrecerea se adresează amatoarelor de orice vârstă şi se va desfăşura în sistem turneu. Participantelor nu li se percepe taxă de participare şi vor fi recompensate cu diplome şi cupe. Celei mai bune jucătoare i se va decerna Trofeul "Elena Jecu". "Este o iniţiativă binevenită. Am observat că puţine femei joacă tenis şi poate printr-o astfel de acţiune sunt încurajate să vină în număr cât mai mare spre acest sport deosebit. De multe ori am dorit să joc tenis în compania unor femei, dar nu am avut adversare, fiind nevoită să joc doar cu bărbaţi", a declarat consilierul local Debelka Boglarka Lilla, fostă tenismenă la Sănătatea Oradea, care şi-a anunţat participarea la concurs. Şi arhitectul şef al Consiliului Judeţean Bihor, Maria Şimon, fostă practicantă a sportului alb la Poli Timişoara, a confirmat prezenţa în competiţie. Arbitrajul va fi asigurat de Nagy Judit. "Am plecat de la ideea că femeile nu trebuie neglijate şi merită să aibă ocazia de a se întâlni, schimba mingi şi chiar impresii în cadrul unei asemenea competiţii amicale. Aşteptăm ca doamnele şi domnişoarele din Bihor să participe în număr cât mai mare", a afirmat Mircea Drăgoi. Înscrierile se mai pot face până în această seară la baza sportivă sau la telefon 0723/391.348.