Trei puncte sunt vitale pentru orădeni - FC Bihor - CSM Râmnicu Vâlcea
Aflate una lângă alta în partea inferioară a clasament FC Bihor şi CSM Râmnicu se întâlnesc duminică, de la ora 11.00, pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola". Se anunţă o confruntare acerbă pentru puncte între echipele cu cea mai scăzută medie de vârstă din seria a II-a, ajunse în situaţia de a se lupta pentru a evita zona retrogradării. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 2.
De nerecunoscut în acest campionat, echipa orădeană a ajuns pe locul 12, retrogradabil, şi nu-şi mai poate permite să irosească puncte acasă, unde a contabilizat doar două victorii, tot atâtea remize şi o înfrângere, raportul goluri marcate şi primite fiind egal (7-7). O poziţie mai sus ocupă CSM Râmnicu Vâlcea, o formaţie capricioasă, capabilă să pună probleme unor adversari mai bine cotaţi şi să capoteze în partidele cu adversari de calibrul său sau chiar mai slabi. Pe cât de ofensivă este gruparea vâlceană în deplasare (7 goluri marcate), pe atât este de vulnerabilă în defensivă (12 primite), cifre care au făcut să obţină două victorii, dar şi să piardă patru meciuri. Ambele formaţii au schimbat antrenorii cu care au început campionatul, chiar de două ori, sacrificându-i pe Gheorghe Ghiţ şi Leonardo Gabbanini, respectiv pe Sorin Bucuroaia şi Laurenţiu Tudor. Şi stafful tehnic este în ton cu media de vârstă a lotului, pe bancă rămânând tot antrenori tineri, Stelian Farcău, la gazde, şi Marius Mitu, la oaspeţi. Până etapa trecută, protagonistele duelului de la Oradea au lăsat senzaţia că sunt pe drumul cel bun, numai că rezultatee au infirmat această ipoteză: FC Bihor a pierdut surprinzător cu Arieşul Turda (1-2), care nu mai bătuse pe nimeni până atunci, iar CSM Râmnicu Vâlcea a fost surclasată de Gloria Bistriţa (1-4). Echipa orădeană nu se va putea baza pe Moraru - accidentat de mai multă vreme şi Mărkuş, care a suferit o fractură de claviculă şi va rata restul turului.
Echipe probabile:
FC Bihor: Pogacsics - S. Oltean, Muscă, Deaconescu, Diarra - Selagea, Danci, Sorian, Sfârlea - F. Pop, Birtalan.
Antrenor principal: Stelian Farcău.
CSM Râmnicu Vâlcea: Tufişi - Tomozei, Popescu, Kalai, Vătăjelu - Roşca, Pribac, Pârvu, Vasile - Văduva, Gogoşoiu.
Antrenor principal: Marius Mitu.
Arbitri: Flavius Roşu (Timişoara) - la centru; Petrică Câmpeanu (Cluj) şi Mihai Marica (Bistriţa) - asistenţi; Sorin Tarcea (Timişoara) - rezervă.
Observatori: Ion Cristea (Bucureşti), Mircea Sârbu (Hunedoara).



Ba dimpotriva, majoritatea oradenilor dorim ca aceasta gaura neagra pentru banii publici sa piarda si sa se duca la dracu!!