Transferuri pe ultima sută de metri în fotbalul european
Pe 31 ianuarie s-a încheiat perioada de transferări în cele mai importante campionate ale Europei. Şi de această dată, cele mai multe "mutări" şi tranzacţii s-au perfectat pe ultima sută de metri. Cel mai important transfer realizat "in extremis" a fost cel al spaniolului Fernando Torres (26 ani), de la Liverpool la Chelsea, pentru peste 58 de milioane de euro, sumă record pentru un club englez.
- Gruparea patronată de Roman Abramovic l-a cumpărat cu 25 de milioane de euro de la Benfica Lisabona pe fundaşul brazilian David Luiz. Acordul încheiat între cele două cluburi prevede şi transferul la Benfica a mijlocaşului sârb Nemanja Matici, în prezent împrumutat de Chelsea la Vitesse Arnherm. Venit la Benfica în 2006, David Luiz, în vârstă de 23 de ani, s-a impus anul trecut ca unul dintre principalii jucători ai lusitanilor, suscitând interesul marilor echipe europene.
- De la Chelsea Londra a plecat, până în vară, la Bolton, atacantul Daniel Sturridge. Tânărul jucător englez, în vârstă de 21 de ani, a marcat patru goluri pentru Chelsea în acest sezon, în toate competiţiile.
- Islandezul Eidur Gudjohnsen (Stoke City) a fost împrumutat la Fulham până la finalul sezonului. Internaţionalul islandez, în vârstă de 32 de ani, venise la Stoke în vara anului trecut, când a semnat un contract pe un sezon.
- Atacantul nigerian Obafemi Martins a fost împrumutat de clubul rus Rubin Kazan la gruparea engleză Birmingham City, până la finalul acestei ediţii de campionat. Martins, 26 de ani, a mai jucat la Internazionale Milano, la Newcastle United şi la VfL Wolfsburg.
- Gruparea spaniolă Villarreal l-a împrumutat pe atacantul american Jozy Altidore (21 ani) la campioana Turciei, Bursaspor, până la finalul sezonului.
- Mijlocaşul american Michael Bradley (23 ani) a fost împrumutat de clubul german Borussia Mönchengladbach la gruparea engleză Aston Villa, până la finalul acestui sezon. Bradley a mai jucat la New York/New Jersey Metro Stars şi la SC Heerenveen.
- Atacantul bielorus Serghei Kornilenko (27 ani) a fost cedat de gruparea rusă Zenit Sankt Petersburg la clubul englez Blackpool FC, până la finalul sezonului. Internaţionalul în vârstă de 27 de ani mai fusese împrumutat de Zenit, în 2010, la Tom Tomsk şi la Rubin Kazan.
- Atacantul mexican al formaţiei Tottenham, Giovanni dos Santos, a fost lăsat pentru următoarele şase luni la echipa spaniolă Racing Santander. Giovani Dos Santos, în vârstă de 21 de ani, revine în Spania la trei ani după ce a părăsit FC Barcelona. El a mai fost împrumutat de două ori de Tottenham, la Ipswich şi la Galatasaray.
- Tot sub formă de împrumut a ajuns la Blackpool şi atacantul formaţiei Glasgow Rangers, James Beattie. Englezul, în vârstă de 32 de ani, a ajuns în Scoţia vara trecută, de la Stoke City.
- În locul lui Beattie, Rangers şi-a asigurat serviciile senegalezului El Hadji Diouf (30 ani), împrumutat de la Blackburn până la finalul sezonului.
- Wolfsburg i-a mai achiziţionat pe internaţionalul german Patrick Helmes şi fotbalistul turc Tuncay Şanli, la scurt timp după ce şi-a asigurat şi serviciile jucătorilor Koo Ja-cheoul (Coreea de Sud), Yohandry Orozco (Venezuela) şi Jan Polak (Cehia). Helmes, care era rezervă la Bayer Leverkusen, a semnat un contract valabil până în iunie 2014, valoarea transferului său fiind estimată la 5 milioane de euro. Wolfsburg a mai plătit pentru internaţionalul turc Tuncay Şanli, venit de la Stoke City, şi cehul Jan Polak, de la Anderlecht, suma de 6 milioane de euro.
- Schalke 04, clasată pe locul 11 în campionatul Germaniei, l-a transferat până în vară pe internaţionalul iranian Ali Karimi (32 ani), fost component al echipei Bayern Munchen, între 2005 şi 2007. Iranianul a evoluat ultima dată la echipa Steel Azin Teheran FC, fiind a patra achiziţie a clubului Schalke 04, după grecul Angelos Charisteas, ghanezul Anthony Annan şi brazilianul Avelar.
- Werder Bremen, clasată pe locul 15 în campionatul Germaniei, l-a achiziţionat pe brazilianul Samuel (24 ani), cu care a semnat un contract pe şase luni, cu opţiune pentru încă trei ani. Brazilianul a ajuns la Werder Bremen liber de contract, după ce în 2010 a jucat la FC Sao Paolo.
- Oficialii clubului Internazionale Milano l-au achiziţionat sub formă de împrumut pe fundaşul japonez al echipei Cesena, Yuto Nagatomo, cedându-l în schimb pe Davide Santon. Nagatomo, în vârstă de 24 de ani, evoluează pe postul de fundaş stânga, acelaşi pe care este folosit la Inter Milano şi românul Cristian Chivu.
- Atacantul brazilian cu cetăţenie italiană al echipei Juventus Torino, Amauri Carvalho de Oliveira (30 ani), a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia FC. În schimb, Juventus l-a achiziţionat sub formă de împrumut pe atacantul formaţiei Cagliari, Alessandro Matri, pentru care a plătit 2,5 milioane de euro. În vară, Juventus va avea posibilitatea să-l achiziţioneze definitiv pe Matri, pentru 15,5 milioane de euro.
- Mijlocaşul român al echipei AC Siena, Paul Codrea (29 ani), a fost împrumutat la formaţia AS Bari, ocupanta ultimului loc din Serie A.
- Fundaşul echipei Juventus Torino, Nicola Legrottaglie (34 ani), a semnat până în vară cu AC Milan.
- Atacantul braziliano-portughez Liedson (32 ani) a fost transferat de Sporting Lisabona la clubul Corinthians din Sao Paulo.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.