Traficanţi şi consumatori de droguri, trimişi în judecată
Un grup de tineri orădeni, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, a fost trimis în judecată de poliţişti şi procurori, pentru trafic şi consum de droguri. Stupefiantele erau aduse din Germania şi Spania şi erau consumate chiar în locuinţele membrilor reţelei. Liderii grupării, patru la număr, sunt arestaţi preventiv, în timp ce 19 persoane au fost obligate să urmeze o cură de dezintoxicare.
Poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT Oradea au anunaţat că au definitivat cercetările şi au sesizat prin rechizitoriu instanţa de judecată cu privire la activitatea infracţională a unui grup organizat ai cărui membri sunt acuzaţi de constituire în grup organizat, trafic internaţional de droguri de risc, distribuire, consum de droguri, precum şi punerea la dispoziţie cu bună ştiinţă a locuinţei în vederea consumului de stupefiante. Operaţiunea de destructurare a grupului organizat a fost numită de anchetatori "Navigatorii", iar de cercetări au fost vizate 24 de persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, toţi domiciliaţi în municipiul Oradea, din care patru erau lideri ai grupării. "Cei patru lideri sunt cercetaţi în stare de arest preventiv. În urma efectuării a două acţiuni de prindere în flagrant asupra lor a fost descoperită cantitatea de 300 grame cannabis, pregătită pentru traficare. De asemenea, în urma unor percheziţii domiciliare, au mai fost descoperite alte 15 grame de cannabis. Drogurile proveneau din Spania şi Germania şi erau introduse în ţară în mod ilegal de către traficanţi", a declarat comisarul şef Nicolae Stamate, şeful BCCO. În urma cercetărilor s-a stabilit că 19 din membrii grupării erau şi consumatori de droguri. Stupefiantele erau consumate în Oradea, în locuinţele unora dintre membrii grupării. Consumatorii de droguri au fost sancţionaţi cu amendă administrativă şi obligaţi să urmeze o cură de dezintoxicare prin includerea într-un program integrat de tratament în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog - Serviciul Regional Oradea. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, traficanţii riscă să stea după gratii între 10 şi 20 de ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.