La jumătatea campionatelor de seniori organizate de AJF Bihor niciun jucător de la liderii Ligii a IV-a şi a V-a nu se află pe primul loc în topul golgeterilor. În eşalonul patru, cel mai prolific jucător este Laurenţiu Lobonţ, de la Crişul Aleşd.

Atacantul care a mai jucat la FC Bihor şi CSC Sânmartin a marcat de 14 ori în tur, cu două mai multe decât principalii săi urmăritori. Şi în prima serie a Ligii a V-a golgeter este tot un jucător obişnuit cu eşaloanele superioare, Szeleş Tibor (Partium), care a perforat de 16 ori poarta adversarilor. Trecut şi el pe la FC Bihor, Szeleş, este şi component al naţionalei de minifotbal pe teren sintetic a României, campioană europeană în acest an. În seria a II-a, Cristian Matei (Bayern Oradea) este un obişnuit al primului loc, cu 15 goluri înscrise în această toamnă, în timp ce în seria a III-a cel mai bun marcator este Ciprian Ciuciu (Zorile Bunteşti), autor a 10 goluri.

 

Liga a IV-a

1. Laurenţiu Lobonţ (Crişul Aleşd) - 14 goluri

2-6. Gheorghe Popescu (Luceafărul II Felix), Răzvan Ardelean, Alin Lascu (ambii de la Tricolorul Alparea),  Adrian Blaga (Victoria Avram Iancu), Emerich Zadori (Cetatea Biharia) - toţi cu 12 goluri

 

Liga a V-a

Seria I

1. Szeleş Tibor (Partium) - 19 goluri

2. Ionuţ Bot (Sporting Lugaş) - 14 goluri

3. Florin Iaz (Inter Aştileu) - 10 goluri

 

Seria II

1. Cristian Matei (Bayern Oradea) - 15 goluri

2. Fodor Csongor (CSM Olimpia Salonta) - 14 goluri

3. Gabriel Trofin (Izvorul Cociuba Mare) - 10 goluri

 

Seria III

1. Ciprian Ciuciu (Zorile Bunteşti) - 10 goluri

2-3. Adrian Iova (FC Hidişel), Dorel Bolha (Unirea Roşia) - 8 goluri.