Toate speranţele se leagă de Steaua
Cele patru echipe româneşti angrenate în play-off-ul Ligii Europa vor încerca, în această seară, fie să obţină calificarea în grupe (doar Steaua având şanse reale în acest sens), fie să iasă cu capul sus din competiţie şi să adune ceva puncte la zestrea destul de săracă a fotbalului românesc.
Grasshopper Zürich - Steaua Bucureşti (ora 20, 30 PRO TV)
La fel ca şi anii trecuţi, Steaua reuşeşte şi în acest sezon să ţină steagul sus, formaţia pregătită de Ilie Dumitrescu având şanse foarte mari de a ajunge în grupe. Chiar dacă au învins doar cu 1-0 în meciul tur, de la Bucureşti, roş-albaştrii pornesc cu prima şansă în returul de la Zürich, atât prin prisma lotului mai valoros, cât şi prin faptul că n-au primit gol acasă, iar orice reuşită pe tărâm elveţian le poate uşura sarcina de a se califica mai departe. Grasshopper nu traversează un moment prea fericit, fiind ultima în prima ligă elveţiană, iar pentru ca ghinionul să fie complet, în ultimul meci de campionat s-au accidentat portarul König, titularul postului, cel care a avut intervenţii salutare la Bucureşti, şi brazilianul Renella, unul dintre cei mai periculoşi jucători ai grupării helvete. Pentru acest meci, tehnicianul stelist va miza în mare pe aceiaşi jucători care au obţinut succesul categoric de la Vaslui, sperând ca oamenii din atac, Bogdan Stancu, un fotbalist în mare formă, şi Surdu, să găsească breşe în defensiva elveţiană şi să rezolve ecuaţia calificării.
Manchester City - FC Timişoara (ora 21.45, Digi Sport)
Pornită cu ambiţii mari în această ediţie de Europa League, mai ales că anul trecut reuşise performanţa de a elimina chiar deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, formaţia de pe Bega este destul de aproape de eliminare, cu şanse infime de a aduce măcar un punct. Învinsă acasă, scor 0-1, FC Timişoara va încerca diseară să dreagă busuiocul, dar la forma manifestată de Manchester City, care, luni seara, a zdrobit cu 3-0 pe Liverpool şi la jocul etalat de vedetele din lot, speranţele de calificare ale bănăţenilor sunt undeva la cota zero. Totuşi, cum în fotbal se întâmplă şi minuni, să ţinem pumnii formaţiei pregătite de Petrovic şi să sperăm în obţinerea unui rezultat pozitiv, care, chiar dacă nu va califica gruparea timişoreană, va aduce măcar ceva puncte în coeficientul de ţară în clasamentul UEFA.
OSC Lille - FC Vaslui (ora 21.45, Digi Sport Plus)
După duşul rece administrat runda trecută chiar pe propriul teren de Steaua, formaţia vasluiană nu va aborda cu un moral prea bun returul de la Lille, şi chiar dacă meciul porneşte de la 0-0, prima şansă aparţine formaţiei din Hexagon. Trupa pregătită de Lopez Caro, tehnician al cărui post se clatină tot mai tare, iar dacă Vasluiul va pierde calificarea, este aproape cert că va fi demis, are o sarcină grea în meciul de diseară, chiar dacă nici adversara sa nu are o forţă de joc deosebită. Şi asta pentru că Lille este o formaţie incomodă, cu un joc bine aşezat, redutabilă pe teren propriu, acolo unde primeşte foarte greu gol. Şi cum nici vasluienii nu se pot baza pe oamenii de gol, Wesley şi Pouga, ambii şterşi şi neinspiraţi în jocul tur, se poate spune că echipa franceză este foarte aproape de grupele Europa League.
Unirea Urziceni - Hajduk Split (ora 20.30)
Ameninţată cu desfiinţarea, cu jucătorii nemulţumiţi de faptul că nu-şi primesc salariile, cu unii fotbalişti deja acontaţi de alte grupări de Liga I, cu antrenorul Ron Levi plecat de la cârma echipei, scârbit şi nemulţumit de starea generală de haos care bântuie în curtea fostei campioane, Unirea Urziceni trebuie, totuşi, să dispute returul cu Hajduk, să aştepte să se încheie calvarul celor 90 de minute ale returului pentru a-şi vedea apoi de rănile sângerânde din ograda proprie. După patru ani de glorie, încununaţi cu un titlu de campioană şi unul de vicecampioană, Unirea Urziceni este aproape de colaps şi are de doi bani speranţe în returul cu formaţia croată. Victoria clară obţinută de Hajduk în tur, 4-1, conferă şanse mari de calificare croaţilor, care sunt foarte aproape de a elimina încă o echipă românească (după Dinamo) şi mai ales, de îndeplinirea obiectivului: prezenţa în grupe şi continuarea aventurii europene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.