După un start mai puțin reușit, în care au suferit două înfrângeri, băieții pregătiți de Alin Cureș au obținut două victorii consecutive pe teren propriu. În etapa a 5-a din Liga I la baschet masculin, echipa secundă a CSM CSU Oradea va întâlni în deplasare, mâine, de la ora 16.00, Timba Timișoara, probabil cea mai bună echipă a Grupei 3.

Timba Timișoara este nimeni alta decât echipa care în sezonul trecut activa în Liga Națională. După primele trei jocuri disputate, în care au obținut tot atâtea victorii, bănățenii se anunță a fi principalii favoriți la revenirea pe prima scenă a baschetului românesc. Pentru a înțelege nivelul la care se află gazdele acestei partide este suficient să menționăm victoria, 82-78, cu Municipal Olimpic Baia Mare, echipă care i-a spulberat pe orădeni, 78-120 chiar la Arena Antonio Alexe. La fel ca și în precedentele dispute, Alin Cureș îi va avea din nou la dispoziție pe cei patru jucători de la prima echipă, Bogdan Nicolescu, Sebastian Ionescu, Sergiu Pop și Silviu Lupusavei. Alături de aceștia se vor afla și jucători din cadrul echipelor U20 și U18 de la LPS Bihorul.