Thomas Muster renunţă la circuitul ATP
Austriacul Thomas Muster, în vârstă de 44 de ani, fost număr unu mondial, a declarat că a dus o "luptă cu tot corpul său", atunci când a decis să revină pe circuitul ATP, la începutul anului trecut. Muster a fost eliminat de mai tânărul său compatriot Dominic Thiem (18 ani), scor 6-2, 6-3, la turneul de la Viena, ultimul la care a participat.
"A fost o seară minunată de tenis cu un public bun şi o atmosferă frumoasă. Aş fi putut juca puţin mai bine, dar cred că nu prea contează asta", a declarat Muster, care a disputat ultimul său meci la profesionişti în 1999 şi a decis în vara anului 2010 să revină pe circuit. "A fost bine să joc un an şi jumăatte. A fost o mare provocare, a fost o luptă cu tot corpul meu şi am reuşit să-l stăpânesc. Am arătat că pot juca un tenis bun la 44 de ani", a declarat Muster, câştigător la Roland-Garros în 1995.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.