Teste dificile pentru echipele româneşti
După debutul destul de bun în grupele Europa League, când cele patru formaţii româneşti calificate în această fază, Dinamo, CFR Cluj, Steaua şi FC Timişoara, au adunat nu mai puţin de 8 puncte în runda inaugurală, acum toate cele patru susţin examene destul de grele, două acasă (Timişoara şi Dinamo), celelalte două - afară (CFR Cluj şi Steaua).
FC Timişoara - Dinamo Zagreb (ora 22.05, sport. ro)
Formaţia de pe Bega va încerca diseară să obţină prima victorie din grupele Ligii Europa, obiectiv ce nu este imposibil, chiar dacă adversarii timişorenilor vor fi croaţii de la Dinamo Zagreb. Prestaţia bună din prima etapă, când au reuşit să ţină în şah pe Ajax, chiar la Amsterdam, dă speranţe trupei lui Sabău că poate sparge gheaţa şi în această competiţie şi va bifa prima victorie. Un eventual succes le-ar mări considerabil şansele bănăţenilor de a ajunge în primăvara Europa League. În celălalt meci din grupă se vor întâlni Anderlecht Bruxelles şi Ajax Amsterdam.
Clasament Grupa A
1. Anderlecht 1 1 0 0 2-0 3
2. Ajax 1 0 1 0 0-0 1
3. Timişoara 1 0 1 0 0-0 1
4. Zagreb 1 0 0 1 0-2 0
Dinamo Bucureşti - Panathinaikos Atena (ora 22.05, Pro TV)
După debutul victorios din grupele competiţiei (1-0 pe terenul lui Sturm Graz), Dinamo speră să obţină şi primul succes pe teren propriu. Eşecul cu Slovan Liberec n-a fost uitat de roş-albi, care sunt decişi să spargă blestemul jocurilor de pe teren propriu (şi în campionatul intern, Dinamo a obţinut un singur succes pe propriul teren, cu CFR Cluj, pierzând însă în faţa modestelor echipe din Galaţi şi Piteşti) şi să bifeze un succes care le-ar mări enorm şansele de a ajunge în optimile competiţiei. La Istanbul, tot de la aceeaşi oră, se vor întâlni Galatasaray şi Sturm Graz.
Clasament Grupa F
1. Galatasaray 1 1 0 0 3-1 3
2. Dinamo 1 1 0 0 1-0 3
3. Sturm Graz 1 0 0 1 0-1 0
4. Panathinaikos 1 0 0 1 1-3 0
Twente Enschede - Steaua Bucureşti (ora 20.00, Pro TV)
Semieşecul din runda inagurală, doar o remiză cu Şerif Tiraspol, n-a fost prea bine digerat de formaţia roş-albastră, antrenorul Cristiano Bergodi fiind prima victimă a acelei remize, finanţatorul echipei demiţându-l imediat după încheierea partidei. Cu Mihai Stoichiţă pe banca tehnică, Steaua n-a cunoscut încă înfrângerea şi speră să păstreze imaculată rubrica eşecuri şi după meciul din Olanda. Însă pentru a obţine un rezultat pozitiv, steliştii trebuie să uite de obsedantul eşec de acum trei ani cu Middlesbrough, care i-a privat de prezenţa în finala Cupei UEFA, mai ales că antrenorul formaţiei engleze în acea perioadă, Steve McClaren, este acum tehnicianul formaţiei din Enschede. Tot în grupa H se mai dispută partida Şerif Tiraspol - Fenerbahce Istanbul.
Clasament Grupa H
1. Fc Twente 1 1 0 0 2-1 3
2. Steaua 1 0 1 0 0-0 1
3. Şerif 1 0 1 0 0-0 1
4. Fenerbahce 1 0 0 1 1-2 0
PSV Eindhoven - CFR Cluj (ora 20.00, sport.ro)
Lideri în Grupa K, clujenii antrenaţi de Antonio Conceicao vor să-şi păstreze locul fruntaş şi după încheierea partidei de la Eindhoven. Chiar dacă întâlnesc un nume greu al fotbalului european, clujenii nu par timoraţi şi vor să vină cu puncte din Olanda. Cu o trupă închegată, cu un moral de învingători, fotbaliştii de la CFR par să aibă argumente pentru a-şi atinge obiectivul. Tot în această grupă, de la aceeaşi oră se mai dispută meciul FC Copenhaga - Sparta Praga.
Clasament Grupa K
1. CFR Cluj 1 1 0 0 2-0 3
2. Eindhoven 1 0 1 0 2-2 1
3. Sparta Praga 1 0 1 0 2-2 1
4. Copenhaga 1 0 0 1 0-2 0
Comentarii
Nu există nici un comentariu.