Pe terenurile bazei sportive Dyadora din Timișoara Cupa Giroc s-a desfăşurat recent un turneu de tenis de categoria I. Tenismenii orădeni au avut un bun început de sezon în capitala Banatului reușind să se impună la două categorii de vârstă.

Daria Jula, de la CS Voința Oradea, a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria de vârstă 14 ani fete. Cele mai bune patru tenismene ale categoriei au jucat sistem turneu, primele trei acumulând același număr de victorii, Daria reușind să câștige datorită setaverajului superior. La categoria 12 ani băieți s-a impus Vladimir Cuc după victoria din finală cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3 în fața favoritului numărul unu, Patrick Singer, de la CSM Timișoara. Sportivul Clubului Sportiv Voința Oradea este, alături de Daria Jula, una dintre speranțele tenisului orădean. Antrenorul lor, Alexandru Stohor este încrezător în posibilitățile elevilor lui și crede că vor avea și pe viitor evoluții bune în turneele naționale. Denisa Cherecheș a reușit să încheie pe locul II la senioare, pe locul III clasându-se Tania Negrău, o altă tenismenă de la Voința, iar Andrada Bonțe, de la Sănătatea Oradea, s-a situat pe treapta a doua a podiumului categoriei 12 ani fete.