Covid 19 nu a reușit să zădărnicească eforturile echipelor angrenate în cadrul Campionatului României la Tenis cu piciorul, care au participat recent  la etapa finală a sezonului 2020. Tengo Salonta a repetat figura din ediţia trecută, cucerind un nou titlu naţional.

CS Tengo Salonta a fost gazda ultimului turneu, care a respectat măsuri de prevenție impuse de protocolul medical pentru sport. Jocurile au fost programate la sălile Sándor Péter și Nicolae Talpoș din Salonta. Dacă la finala de anul trecut, sala NicolaeTalpoș a fost plină cu iubitori ai sportului cu mingea la fileu, de această dată, accesul spectatorilor nu a fost permis, însă organizatorii (Asociația Județeană de Fotbal-Tenis Bihor și CS Tengo Salonta) au găsit o soluție ingenioasă pentru a-i răsplăti pe cei mai fideli suporteri, asigurând transmisiunea online pe canalul youtube al AJFT Bihor.

Dintre cele 10 echipe participante, cele două formații din Bucovina (Superstar Black Hill Vatra Dornei și Bucovina) nu au putut onora cu prezența evenimentul, însă motivele au fost obiective și întemeiate.

Podium bihorean la etapa de la Salonta

În urma tragerii la sorți, grupa A a fost echilibrată, în care oricare dintre echipe putea obține biletele pentru careul de ași. În cele din urmă, Futnet Oradea și Fotbal-Tenis Timișoara au obținut calificarea în dauna celor de la Dumbrăvița și Satu Mare. În grupa B, gazdele de la Tengo s-au calificat fără probleme în semifinale, alături de echipe de junior. Exceptând duelul dintre echipa din Oradea și juniorii de la Tengo, care s-a încheiat cu succesul grupării orădene, cu set decisiv în proba de dublu, toate celelalte jocuri din careul de ași s-au încheiat în minimul de seturi.

Tengo, campioană detaşată

Deținătoarea titlului, Tengo Salonta, și-a adjudecat și locul I din acest sezon, după victoriile obținute cu Timișoara și Oradea, în timp ce juniorii clubului salontan, pregătiți de Alex și Vasile Sorean jr., au furnizat încă o surpriză, încheind pe ultima treaptă a podiumului etapei, reușind să învingă formația de pe Bega. Futnet Oradea a încheiat etapa pe locul secund. Dumbrăvițenii și sătmărenii au ieșit învingători din jocurile de clasament disputate în compania celor din Negrești, respectiv Baia Mare.

Clasament general final: 1. Tengo Salonta seniori – 162 puncte, 2. Dumbrăvița – 113 p, 3. Tengo juniori – 108 p, 4. Timișoara – 104, 5. Futnet Oradea – 97 p, 6. Black Hill – 69 p, 7. Junii Sătmarului – 45 p, 8. Negrești Oaș – 37 p, 9. Bucovina – 32 p, 10. Karaffe Baia Mare – 30 p.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Gheorghe Grădinaru, președintele de onoare al AJFT Bihor, fost conducător al Federației Române de Fotbal-Tenis, cel care a avut un rol esențial în pregătirea premiilor pentru fiercare etapă în parte. Pe lângă cupele oferite în urma întocmirii clasamentului general, bazat pe punctele acumulate la fiecare etapă în parte, organizatorii au acordat și o distincție specială pentru cel mai reușit turneu. Premiul a ajuns în posesia Junilor din Satu Mare, aflați la prima participare în campionat.

„Toţi participanţii sunt învingători"

Vasile Sorean, președintele AJFT Bihor și Tengo Salonta, le-a mulțumitit tuturor participanților pentru efortul deloc neglijabil, pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă pe durata ediției 2020 a Campionatului României la Tenis cu Piciorul. „Am încheiat împreună un nou sezon și consider că nu doar cei de pe locul întâi, ci toți cei care am participat suntem învingători. Am reușit să organizăm o competiție care nu doar că a reunit, ci a și întărit familia tenisului cu piciorul din România. Nu a fost deloc ușor, am avut de trecut trecut peste multe obstacole, am făcut sacrificii, dar faptul că am ajuns la acest moment, mă face să afirm că a meritat efortul. Le mulțumesc tutoror participanților și celor care au contrinuit la buna desfășurare a acestei competiții în toate locațiile în care am pășit în cursul acestui an”,  a comentat Vasile Sorean.

 Loturile echipelor bihorene prezente la etapa finală:

Tengo Salonta Seniori: Bagosi István, Nagy Darius, Sorean Vasile, Sorean Alex, Denis Purja, Illyés Gergö.

Tengo Salonta Juniori: Marc Bence, Lăzău Norbert, Kádár Imre Péter, David Suciu.

Futnet Oradea: Ioan Creț, Paul Creț, Szabó Ferenc, Adrian Botoș, Szabٔó Levente, Bálintfy Ede, Nicolae Toth.

Urmează Master Cup

Cu toate că s-a încheiat ediția de campionat, sezonul de tenis cu piciorul încă nu s-a încheiat. AJFT Bihor pregătește un eveniment de anvergură, o provocare intitulată Master Cup la care vor participa cele mai bune două echipe din cadrul Campionatului Național de Fotbal-Tenis (Comexim R Lupeni și Victory Cluj-Napoca) și cele mai bune formații din campionatul recent încheiat (Tengo seniori, Dumbrăvița, Tengo juniori și Timișoara). Competiția va avea loc sâmbătă la Salonta.