Supremaţie orădeană în voleiul pe plajă naţional
Lelea şi Lung au făcut legea şi în turneul de la Oradea
A 15-a ediţie a turneului naţional de beach-volley organizat de CS Beach-Volley Transilvania Oradea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, s-a încheiat, ieri, cu victoria principalilor favoriţi ai întrecerii, orădenii Cătălin Lelea şi Emil Lung, care au "măturat" totul în calea lor, nereuşind nimeni să le conteste supremaţia, dovedită şi prin succesul obţinut acum o săptămână la Cluj. Aceştia i-au depăşit în ultimul act pe clujenii de la Terry, în timp ce în finala mică ex-jucătorii orădeni Marius Mascovici şi Moisa Abrudan au trecut fără emoţii de o altă echipă clujeană, Unishow.
Parcurs fără greşeală al favoriţilor
Timp de patru zile, pe terenul amenajat la Ştrandul Municipal din Oradea s-au derulat întrecerile turneului de beach-volley contând pentru circuitul naţional. Aproape 25 de echipe s-au aliniat la startul competiţiei, atrase atât de premii, a căror valoare a atins suma de 2.000 de euro (prag posibil graţie sprijinului material oferit cu generozitate de Consiliul Judeţean Bihor, care de trei ani susţine efectiv acest turneu), dar şi de testarea propriilor forţe şi consolidarea renumelui cucerit de-a lungul anilor. În afara echipelor orădene, înscrise în număr de 7, au venit să conteste supremaţia orădeană în beach-volley-ul autohton din ultimii ani formaţii puternice din Bucureşti, Constanţa, Lugoj sau Cluj-Napoca. Finalmente, echipele clujene s-au dovedit cele mai redutabile adversare pentru orădeni, două dintre ele calificându-se în careul de aşi, alături de Antovali Oradea (Lelea-Lung) şi CSM Arad (Mascovici-Abrudan). Dacă joi a fost ziua întrecerilor eliminatorii pentru tabloul principal, vineri şi sâmbătă s-au desfăşurat partide extrem de atractive pe tabloul de 16, multe dispute atrăgând aplauze din pratea spectatorilor orădeni. Unul dintre cele mai interesante meciuri a opus campionilor de la Antovali echipa formată din orădenii Călin Moza şi Adrian Gal. Îmbinând experienţa unui jucător cu multe realizări în anii trecuţi (Moza) cu impetuozitatea tinereţii şi dorinţa de afirmare specifică vârstei (Gal), cei doi au oferit o replică dârză favoriţilor principali ai turneului. La capătul unui meci antrenant, supercampionii de la Antovali au trecut în turul următor, dar disputa s-a înscris prntre cele mai apreciate pe parcursul turneului.
Finale orădene-clujene
Duminică, cele patru componente ale careului de aşi şi-au disputat un loc în finala mare. Deşi cotaţi drept favoriţii numărul II (ţinând cont că în urmă cu doar o săptămână disputaseră finala turneului similar de la Cluj în compania lui Lelea şi Lung), cei doi ex-orădeni, evoluând în acest an sub culorile CSM Arad, au pierdut oarecum surprinzător întâlnirea cu Terry Cluj, un aport esenţial în această victorie spectaculoasă având-o clujeanul Doru Ghimeş, declarat de organizatori "Cel mai bun jucător al turneului". În cealaltă semifinală, Antovali Oradea a trecut fără emoţii de Unishow Cluj, cei doi favoriţi onorându-şi printr-un evoluţie excelentă impresionanta carte de vizită. Finala mică n-a ridicat probleme deosebite celor de la CSM Arad, învingători cu 2-0 în faţa celor de la Unishow Cluj, cum nici mult aşteptata finală mare n-a pus deloc probleme valoroşilor jucători Cătălin Lelea şi Emil Lung, învingători cu un sec şi elocvent 2-0 în disputa cu Terry Cluj.
Aşa cum ne-au obişnuit, inimoşii organizatori ai turneului, preşedintele Beach-Volley Transilvania, Emil Toma, vicepreşedintele clubului, Sinka Adam, directorul tehnic Radu Negruţ, precum şi ceilalţi membri şi voluntari au reuşit să asigure condiţii optime de desfăşurare a turneului. Cei din conducerea clubului, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, dar şi câţiva dintre sponsori, i-au premiat pe laureaţii ediţiei din acest an ai turneului orădean, primele opt clasate fiind răsplătite cu diplome, medalii, cadouri şi premii în bani. Conform regulamentului, câştigătorii au încasat un premiu de 600 de euro (30% din valoarea totală a premiilor), cei de pe locul II - 400, iar echipele din finala mică - câte 200 de euro. După încheierea festivităţii de premiere, echipele, arbitrii, organizatorii au participat la o masă festivă, la restaurantul-pescărie din Sântion.
Clasamentul primelor opt echipe la ediţia din 2011:
1. Antovali Oradea
2. Terry Cluj
3. CSM Arad
4. Unishow Cluj
5. U Cluj
6. CSU Reşiţa
7. Top E Zalău-Oradea
8. CSM Bucureşti



Atentie! Google castiga miliarde de dolari anual din reclama fara sa imparta nimic cu noi. Insa din 9 aprilie 2012, noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!! Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Daca veti invita si alte persoane castigul dvs. va spori pe masura. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie 2012, numai pe baza de invitatii de la alte persoane inscrise deja. Cei interesati pot accesa linkul-invitatie de mai jos pentru inscriere:http://signup.wazzub.info/?lrRef=13d5a2e4 DUPA INREGISTRARE SI ACTIVAREA CONTULUI , DISTRIBUITI LINK-UL DVS SI INFORMATIA ALTOR PERSOANE !
sa mai dispara dracului articolul asta, ca tot anul cand deschid pagina sport tot cu asta incepeti, STERGETIL O DATA !!!
TAMPITILOR DE LA CS Beach-Volley Transilvania Oradea, INREGISTRATI-VA (si emigrati)im ANGLIA sau in SUA (sau in HAWAI!! -tine tot deSUA), caci un ROMANIA se chiama VOLEI DE PLAJA (cum v-a mai precizat zilele trecute un comentator!)! Propuneri ...similare si pentru CRISANA!!!