Sistemul competiţional pentru ediţia 2014-2015 a Superligii Naţionale de polo pe apă va fi modificat. Noul campionat va avea drept modalitate de desfăşurare etapele duble (tur-retur), iar la finalul sezonului regulat se vor disputa meciurile din playoff în care echipele vor intra fără punctele din sezonul regulat.

Dacă ultimul sezon competiţional s-a desfăşurat sub forma de turnee, de această dată, Superliga Naţională va reveni la etapele duble. Startul noii ediţii de campionat va avea loc la 4-5 octombrie anul acesta, iar turul se va încheia în 22-23 noiembrie. Returul va debuta în 13-14 decembrie 2014 şi se va termina pe 21-22 februerie 2015. Dacă CSM Oradea este campioana ultimelor 8 ediţii de campionat, cea mai titrată echipă din poloul românesc este Dinamo Bucureşti, care a obţinut nu mai puţin de 31 de titluri. Bucureştenii sunt urmaţi de Steaua cu 12 campionate şi Rapid cu 9. O altă noutate a sistemului de desfăşurare este şi prevederea ca fiecare echipă de seniori să poată înscrie pe foaia de arbitraj câte 14 jucători dintre care obligatoriu 2 portari. Cupa României se va desfăşura în luna martie sub formă de turneu.