Superliga Naţională de polo pe apă - Campionii au pierdut primele puncte
Campionii de la CSM Digi Oradea au pierdut primele puncte în cadrul actualei ediţii a Superligii Naţionale, însă, şi-au menţinut poziţia de lider în clasament.
Remiza cu Steaua, consemnată în runda a III-a a turneului găzduit de Bazinul Steaua din Capitală, nu trebuie socotită nicidecum ca un eşec pentru orădeni, care au pe lângă obiectivul principal - păstrarea titlului naţional - şi-au propus şi rodarea cât mai multor tineri jucători din propria pepinieră. Dorin Costrăş, antrenorul CSM-ului, a precizat, încă, de la începutul sezonului că va sacrifica rezultatul final pentru progresul tinerilor poloişti din lot. Chiar şi aşa, orădenii şi-au învins fără probleme adversarele, mai mult în jocul cu Rapid toţi poloiştii trecuţi pe foaia de joc (cu excepţia portarului Dorin Creţu) şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. Golul turneului a fost marcat de către orădeanul Tibi Negrean, care a scuturat plasa formaţiei giuleştene cu un şut de la mijlocul terenului. Tânăra echipa Crişul Lancetti Oradea a avut evoluţii bune în cadrul primelor cinci jocuri ale turneului bucureştean, învingându-şi toate cele trei contracandidate la ocuparea locului cinci, Rapid, Amefa Arad şi Poli Cluj. La partida cu feroviarii, victoria s-a conturat în sfertul trei, când echipa pregătită de Eugen Băjenaru s-a impus cu 7-0. În disputa cu Amefa, orădenii au început fuliminant, conducând la pauza mare cu 10-0. Partidele rundei a VI-a, penultima, s-au disputat aseară, după închiderea ediţiei. Turneul de la Bucureşti se încheie astăzi, cu jocurile rundei a 7-a printre care derby-ul dintre campioana CSM Digi şi vicecampioana Dinamo Bucureşti. La finalul celui de-al doilea turneu, cele opt participante vor fi împărţite în două grupe valorice, locurile 1-4, respectiv 5-8 care vor disputa alte patru turnee. La finalul acestor turnee se va stabili ierarhia finală. Primele două clasate vor ajunge direct în semifinale, iar pentru celelalte două locuri se vor duela formaţiile clasate pe locurile 3-4 cu cele de pe poziţiile 5-6 (locul trei va juca cu locul şase, iar locul 4 cu locul 5).



in meciul cu steaua..care au fost tinerii care au jucat?