Preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu (29 ani), a fost ales, aseară, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

L-a învins pe Avram în turul II

Turul doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui FRF a fost aproape de a fi repetat, deoarece au fost 175 de buletine de vot şi doar 173 de cluburi care şi-au confirmat prezenţa la Casa Fotbalului. În turul doi, trei bilete de vot au fost anulate. Burleanu, în vârstă de 29 de ani, a primit în primul tur 72 de voturi, iar Avram 59. Al treilea candidat a fost Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot. Cei doi au ieşit din cursa pentru preşedinţia FRF, iar Chivorchian le-a cerut susţinătorilor săi să voteze pentru Burleanu. Înaintea votului, Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru preşedinţia FRF şi a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu, care îi succede în funcţie lui Mircea Sandu.

Aşteaptă demisia lui Kassai

Noul preşedinte al FRF i-a cerut secretarului general al federaţiei, Adalbert Kassai, să-şi dea demisia, pentru a nu fi nevoit să-l dea afară. "Domnule Kassai- pe biroul meu aştept demisia dumneavostră, asta ca să nu fiu în postura de a fi dumneavoastră primul om pe care îl dau afară", a declarat Burleanu, după ce a fost anunţat oficial câştigător al alegerilor la şefia FRF. Kassai a fost acuzat de contracandidaţii lui Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF că i-a făcut campanie electorală în ţară fostului internaţional. Burleanu a afirmat, în discursul susţinut în faţa membrilor afiliaţi, că federaţia se îndreaptă spre Occident. "Mulţumesc pentru încredere, este o onoare şi responsabilitate de care mă voi achita cu maxim profesionalism. Am adus lângă mine oameni care nu au legături cu grupurile de interese, iar în câteva zile vom organiza o conferinţă de presă pentru a prezenta noua organigramă. De mâine (n.r.-astăzi), trecem la treabă, nu voi mai permite derapaje. De azi, federaţia se îndreaptă cu ochii spre Occident. Au fost 24 de ani, o perioadă cât domnia lui Ceauşescu, o perioadă după care FRF arată la fel de gri. Trebuie ca federaţia să o ia de la zero", a adăugat noul preşedinte.

Un preşedinte "şcolit"

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi fost angajat în cadrul Parlamentului României şi Administraţiei Prezidenţiale, Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacău, Gheorghe Burleanu. A practicat fotbalul în paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani a decis să renunţe la sportul de performanţă urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti. Până în prezent s-a ocupat, din funcţia de preşedinte, de Federaţia Română de Minifotbal, care reuneşte peste 30.000 de jucători şi peste 2.000 de echipe din 37 de judeţe. În acelaşi timp, el este din 2012 preşedintele Federaţei Europene de Minifotbal, for cu 29 de federaţii naţionale afiliate printre care se numără Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia şi peste un milion de jucători legitimaţi.