Studenţi cu punctaj maxim în Liga a IV-a - Universitatea Oradea a trecut pe primul loc
De la mijlocul acestei săptămâni s-a schimbat liderul în Liga a IV-a. Universitatea Oradea a câştigat restanţa din prima etapă cu Unirea Livada şi s-a instalat pe prima poziţie cu maximum de puncte după patru runde.
Şapte goluri după pauză
Dacă prima repriză s-a încheiat cu scorul care a început, partea secundă a fost mai spectaculoasă şi bogată în goluri. Studenţii au marcat de cinci ori prin Neaga 52, 65, 78, Briciu 59 şi M. Pop 87, în timp ce gazdele au mai redus proporţiile eşecului prin reuşitele lui Szeleş 71 şi B. Praja 74. Din minutul 60, Unirea a evoluat în inferioritate numerică prin eliminarea lui Berindei.
Astăzi începe etapa a 5-a
Altfel, partidele etapei a 5-a sunt programate în trei zile. Runda va fi deschisă de meciul de la Beiuş, unde echipa locală Bihorul va întâlni Viitorul Borş, în faţa căreia va încearca să obţină primul succes stagional acasă după două remize cu CSC Sânmartin şi Crişul Sântandrei. Favorite să-şi mai adauge trei puncte sunt şi primele două clasate, Universitatea, Crişul Sântandrei, în partidele cu Olimpia Salonta, respectiv CSC FC Paleu, precum şi CSO Ştei în duelul cu Crişul Aleşd. În schimb, ocupanta locului 3, CS Mădăras are meci greu cu CS Diosig, dornică să ajungă în vârful clasamentului după un început ezitant.
Echilibrate par partidele în care sunt implicate echipe venite din Liga a V-a, Unirea Livada - CSC Sânmartin şi CS II Oşorhei - Padişul Gurani, precum şi duelul Valea lui Mihai - Ţeţchea.
ASTĂZI, ora 17.45:
CS Bihorul Beiuş - Viitorul Borş
Meciul juniorilor va fi reprogramat.
MÂINE
ORA 11.00, seniorii - ORA 09.00, juniorii
FC Universitatea Oradea - Olimpia Salonta
Unirea Livada - CSC Sânmartin
ORA 11.00, seniorii - ORA 13.00, juniorii
CSO Ştei - Crişul Aleşd
CSC FC Paleu - CSC Crişul Sântandrei
ORA 17.00, seniorii - ORA 15.00, juniorii
Unirea Valea lui Mihai - Locadin Ţeţchea
DUMINICĂ
ORA 11.00, seniorii - ORA 13.00, juniorii
CS 2 Oşorhei - Padișul Bihorul Gurani
ORA 15.00, seniorii - ORA 17.00, juniorii
CS Diosig - CS Mădăras
CLASAMENT - SENIORI
1. Universitatea 4 4 0 0 15-5 12
---------------------------------------------------------------------
2. Sântandrei 4 3 1 0 18-4 10
3. CS Mădăras 4 3 0 1 14-6 9
4. Bihorul Beiuş 4 2 2 0 13-5 8
5. CSO Ştei 4 2 1 1 12-8 7
6. Viitorul Borş 4 2 0 2 20-9 6
7. CS Diosig 4 2 0 2 7-7 6
8. Crişul Aleşd 4 2 0 2 4-7 6
9. Ţeţchea 4 2 0 2 12-17 6
10. Unirea Livada 4 2 0 2 7-12 6
11. CSC Sânmartin 4 1 2 1 4-5 5
12. Olimpia Salonta 4 1 0 3 8-10 3
13. V. lui Mihai 4 1 0 3 4-6 3
14. CSC FC Paleu 4 1 0 3 2-6 3
15. CS 2 Oşorhei 4 1 0 3 3-14 3
16. Padișul Gurani 4 0 0 4 5-27 0
Miercuri după-amiază s-au jucat trei partide restante şi în competiţia juniorilor A1, încheiate cu următoarele rezultate:
Crişul Sântandrei - CS 2 Oşorhei 4-1
Unirea Livada - FC Universitatea Oradea 0-9
CSC Paleu – CSM Olimpia Salonta 1-5
CLASAMENT - JUNIORI
1. Bihorul Beiuş 4 4 0 0 26–5 12
-------------------------------------------------------------------------------
2. CSM Olimpia Salonta 4 3 1 0 18–1 10
3. Crişul Sântandrei 4 3 0 1 29–5 9
4. Unirea Valea lui Mihai 4 3 0 1 24–7 9
5. CS 2 Oşorhei 4 3 0 1 12–9 9
6. Universitatea Oradea 4 2 1 1 25–8 7
7. CS Mădăras 3 2 0 1 18–5 6
8. Viitorul Borş 4 2 0 2 19–16 6
9. CSC Sânmartin 4 2 0 2 10–13 6
10. Crişul Aleşd 4 2 0 2 7–14 6
11. CSO Ştei 4 1 1 2 3–5 4
12. Locadin Ţeţchea 4 1 1 2 8–18 4
13. CS Diosig 4 1 0 3 6–26 3
14. CSC FC Paleu 3 0 0 3 5–13 0
15. AS Padișul Gurani 4 0 0 4 10–37 0
16. Unirea Livada 4 0 0 4 0–33 0
Comentarii
Nu există nici un comentariu.