Steliştii îşi joacă ultima şansă
Olympique Lyon - Steaua Bucureşti
Microbiştii români vor avea parte în această seară, de la ora 21:45 (Pro TV), de episodul doi al confruntării dintre campioana Franţei în ultimii opt ani, Olympique Lyon, şi vicecampioana României, Steaua Bucureşti. Prima parte a acestui duel a fost, păstrând proporţiile, un thriller pentru stelişti. "Roş-albaştrii" au condus cu 2-0 şi 3-2, s-au văzut apoi egalaţi, iar într-un final de coşmar au mai fost "executaţi" de două ori de francezi.
Şansele de a ajunge în faza următoare a Ligii Campionilor sunt foarte mici, după recolta slabă din primele trei partide. Doar o victorie pe terenul lyonezilor le-ar mai da speranţe steliştilor într-o calificare miraculoasă în opimile de finală ale competiţiei. Greu, totuşi, să se întâmple acest lucru în faţa unei adversar redutabil, chiar dacă nu atât de puternic ca şi în sezoanele trecute. Pe de altă parte, fie şi un punct obţinut în Franţa le-ar putea fi de folos steliştilor în tentativa de a ocupa locul 3 în grupa E, care asigură prezenţa în Cupa UEFA.
Recent instalat pe banca Stelei, Dorinel Munteanu spune că echipa va avea o exprimare superioară celei din meciul tur. "Nu am emoţii, am încredere în echipă şi mergem să facem un joc bun. Eu zic că meciul de la Bucureşti a fost un accident, acum va fi cu totul altceva. Probabil e meciul ultimei şanse pentru calificarea mai departe în Liga Campionilor, dar pentru Cupa UEFA mai sunt meciuri şi alte şanse. Sunt convins că vom face un joc bun. Şi atmosfera din vestiar este foarte importantă. Cum mă strigă jucătorii? Pe nume", a declarat Munteanu, care nu va putea conta pe Ovidiu Petre - accidentat şi Emeghara - nerefăcut complet.
Claude Puel, antrenorul lui Lyon, nu se va baza pe Govou şi Mensah, care acuză în continuare probleme medicale.
Formaţii probabile:
Steaua: Zapata - Ogăraru, Goian, Ghionea, P. Marin - Lovin, Rădoi - Nicoliţă, D. Moreno, Semedo - Kapetanos. Rezerve: Cernea - Golanski, Baciu, Tiago, Toja, Pleşan, Arthuro.
Lyon: Lloris - Reveillere, Boumsong, Cris, Grosso - Toulalan, Makoun, Keita - Juninho, Benzema, Fred.
Arbitri: Manuel Mejuto Gonzalez - la centru; Juan Carlos Yuste Jimenez şi Javier Hugo Novoa Robles - asistenţi; David Fernandez Borbalan - rezervă, toţi, din Spania. Delegat UEFA: Bujar Kasmi (Albania). Observator de arbitri: Sabri Celik (Turcia).
Tot în grupa E se va mai juca astăzi partida Fiorentina - Bayern Munchen, transmisă în direct de Sport.Ro, de la ora 21:45.
CLASAMENT
1. Bayern 3 2 1 0 5-1 7
2. Lyon 3 1 2 0 8-6 5
-------------------------------------------------------------
3. Fiorentina 3 0 2 1 2-5 2
-----------------------------------------------------------------
4. Steaua 3 0 1 2 3-6 1
Comentarii
Nu există nici un comentariu.