Staff-ul secției de fotbal a CSM Oradea are un nou membru. Ultimul cooptat în cadrul clubului orădean este Stelian Farcău (45 ani), acesta urmând să i se alăture lui Florin Fărcaș în coordonarea activității fotbalistice la nivel juvenil.

Născut pe 27 decembrie 1974, Farcău a fost jucător de fotbal la  echipele FC Bihor, Olimpia Satu Mare și Liberty Salonta. Antrenor posesor al licenței A UEFA, Stelian  este absolvent al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, Facultatea de Educație Fizică și Sport.

După încheierea activității de jucător, și-a început activitatea de antrenor, pentru a scurtă perioadă la cârma lui FC Bihor, pe parcursul sezonului competițional 2011/12. În luna iunie 2013 a început activitatea de scouter pentru Liberty Sport Management. Ulterior, în 2018, a fost angajat de Arsenal Londra ca scouter în academia clubului englez.

„Venirea lui Stelian Farcău în cadrul Academiei de fotbal CSM Oradea este un semnat cât se poate de clar cu privire la ambițiile pe care conducerea clubului le are față de dezvoltarea sectorului juvenil în fotbalul orădean. Acesta a oferit o serie de talente către fotbalul internațional de nivel înalt, cel mai recent astfel de nume fiind Patrik Gânțe”, menționează siteul ofcial al clubului orădean.