Şteienii joacă, dar şi visează frumos! - FC Paleu - CSO Ştei 1-2 (1-2)
Stadion: Paleu
Spectatori: cca 200
Marcatori: Corpaş 24 / C. Paşca 12, Cr. Ştefan 26
Cartonaşe galbene: Corpaş, Mudura, Pătulea/ Tat, Berce, Ştefan, Ilcău
Remarcaţi: Fărcuţa, Mitra /Daniel Dumuţa, Tat, Boldor, Ştefan
FC Paleu: Vesa - Catană, Mureşan, Fărcuţa, Pătulea (84 Avram), Corpaş, Mitra (74 Pantiş), Ienciu, Mudura, Borza, Biro (71 Muzsnay). Antrenor: Lucian Ciocan.
CSO: Ilcău - Berce (90+4 Popa), Lazea, Daniel Dumuţa, Tat, Bogdan Dumuţa, Paşca (80 Miclea), Ştefan (80 Manole), Bondoc (61 Negrita), Boldor (89 Tocitu), Marian. Antrenor: Voicu Popa.
Arbitri: Laurenţiu Danşa - la centru, asistat de Rareş Lakatoş şi Alin Opriş, toţi din Oradea. Observator AJF: Gheorghe Rusu, din Şuncuiuş.
Bucurie mare pentru şteieni la finalul derby-ului Seriei a III-a din Liga a V-a, după ce favoriţii lor au obţinut o victorie surprinzătoare (2-1), dar pe deplin meritată la Paleu. Echipa din Paleu a pornit la turaţie maximă startul de campionat şi se părea că va fi o câştigătoare clară a seriei, mai ales după victoria pe terenul celor din Hidişel, însă după două semieşecuri pe propriul teren şi unul la Beiuş a urmat această înfrângere care a îndepărtat-o de primul loc, ocupat la golaveraj de FC Hidişel.
Oaspeţii au făcut o mare risipă de energie şi au avut repede motive de satisfacţie. D. Dumuţa a executat cu efect o lovitură liberă şi abilul Paşca (12) a reluat din apropiere mingea în plasă (0-1). Replica gazdelor nu s-a lăsat prea mult aşteptată şi Corpaş (24) a reuşit egalarea în urma unei lovituri indirecte din marginea careului mic (1-1).
Bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, deoarece Ştefan (26) a speculat o gafă impardonabilă a apărătorilor adverşi, aducându-şi echipa în avantaj (1-2). Boldor (28, 36, 50) a avut şansa de a majora avantajul, dar a şutat imprecis. FC Paleu a dat semne de revenire, dar Borza (55) şi Mitra (64) nu l-au putut învinge pe Ilcău. După ce Ştefan (73) a fost blocat de Vesa, gazdele au atacat furibund, dar şuturile lui Fărcuţa (77 şi 81) fie au fost parate de Ilcău, fie au nimerit transversala. Când portarul şteian a fost depăşit, Tat (86) a respins de pe linia porţii la o învălmăşeală în careul mic.
O victorie preţioasă a şteienilor care îi face să aibă o vacanţă liniştită dar şi să se gândească la promovare, mai ales că iernează la egalitate de puncte cu liderul. În schimb, FC Paleu pare să fi pierdut deja trenul promovării, după ce la un moment dat era marea favorită la şefia clasamentului.
HIDISELUL&F.C.PALEU=Jucatori de paie.CSO=Jucatori de aur :X
Mha..da si voi va bucurati cum se bucura C.S.O :)) ...da cu ce echipa a`tzi jucat voi ?:)) cu ROSIA si va bucurati de parca atunci a`tzi fi castigat Cupa Mondiala=))!!!! HAI C.S.O :D!!!