Tinerii din Partidul Naţional Liberal - Filiala Bihor au organizat duminică, la Arena "Antonio Alexe" din Oradea, prima ediţie a unui turneu de minifotbal. Competiţia a adunat la start 16 echipe din tot judeţul, fiind împărţite în patru grupe.

După ce au jucat câte un meci fiecare cu fiecare, primele două echipe din cele patru grupe s-au calificat în sferturile competiţiei. Printre cele 16 echipe înscrise în turneu s-au regăsit două echipe din Oradea şi câte una din localităţile: Aştileu, Marghita, Oşorhei, Pomezeu, Popeşti, Remetea, Sânmartin, Salonta, Ştei, Şuncuiuş, Tulca şi Vaşcău. De asemenea, la competiţie au participat şi două echipe cu statut de invitat special, o echipă formată din seniorii Partidului Naţional Liberal şi o echipă a Presei bihorene. Cu excepţia celor două echipe cu statut de invitat special, la competiţie au avut drept de joc doar tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.
După nouă ore de jocuri antrenante, echipa tinerilor liberali din Ştei a devenit campioana turneului, învingând în finală, în urma loviturilor de departajare, echipa similară din Sânmartin, după ce în timpul regulamentar de joc meciul s-a terminat nedecis, cu scorul de 0-0. În finala pentru locurile III - IV, tinerii din Şuncuiuş s-au impus în faţa celor din Aştileu cu scorul de 4-1.
Pe lângă cupele câştigate de către echipele clasate pe primele trei locuri, organizatorii au acordat şi trei premii individuale. Premiul pentru cel mai bun jucător al turneului a fost câştigat de către Ştefan Cristian, din Ştei, golgeterul competiţiei a fost desemnat Cosmin Popa, din Şuncuiuş, cu şase goluri, respectiv portarul competiţiei, titlu câştigat de Sorin Blaga, din Ştei.