În premieră la Ştei, mâine se va da startul Campionatului de fotbal, ediţia 2013 -2014, pe teren redus, în formula ''5+1'' care va reuni 13 echipe din Depresiunea Beiuşului şi una din judeţul limitrof, Alba.

După finalizarea înscrierilor, a avut loc şedinţa tehnică în care a fost prezentat regulamentul şi efectuată tragerea la sorţi a ţintarului. Comisia de organizare, a cărui preşedinte este Sandu Balaj, a verificat componenţa fiecărei echipe, numărul maxim de jucători admişi în fiecare lot fiind 12 , dintre care cel mult doi pot fi legitimaţi la cluburi din diferite ligi. Într-o atmosferă sportivă, care se doreşte a fi de altfel şi pe durata acestui campionat, sorţii au decis ca în prima etapă să se desfăşoare partidele: 

Sâmbătă, 5 octombrie

Ora 16.00: U 21 Seghişte - SNAP Ştei

17.00: Bradul Arieşeni - Săgeata Cărpinet

18.00: Tunarii Ştei - Super Garofiţa

19.00: Cotropitorii Seghişte - Corsarii Ştei

Duminică, 6 octombrie

Ora 16.00: Avântul Drăgăneşti - IPA Beiuş

17.00: Izvorul Poiana - Nemuritorii Ştei

18.00: Elefanţii Ştei - Haiducii Ştei

Meciurile vor avea loc la Baza Sportivă, dotată cu instalaţie de nocturnă, situată pe strada Vişinilor nr.3.