Site-ul tuttomercatoweb.com a scris, ieri, că oficialii clubului Steaua Bucureşti se află în tratative cu cei ai grupării Al Hilal pentru transferul atacantului saudit Yasser Al Kahtani (foto, echipament alb), în vârstă de 26 de ani.

"Steaua a pus ochii pe atacantul saudit Yasser Al Kahtani, care evoluează la Al Hilal. Tratativele sunt în faza de început, dar nu este exclus ca internaţionalul saudit să ajungă în România", a scris sursa citată. Echipa Al Hilal, antrenată de Cosmin Olăroiu, l-a achiziţionat cu 7 milioane de euro în această iarnă, de la Steaua Bucureşti, pe mijlocaşul Mirel Rădoi.
Al Kahtani a fost cumpărat de Al Hilal în 2005, de la formaţia Al-Qadisiya Al Khubar, în schimbul a peste cinci milioane de dolari.