Învinsele primei etape din grupa E a Ligii Campionilor se duelează în această seară, de la ora 21.45, la Bucureşti. Steaua şi Chelsea încearcă să obţină primele puncte, vitale în tentativa de a merge mai departe, după eşecurile suferite cu Schalke (0-3), respectiv FC Basel (1-2). 

Mai puternică decât în primăvară

Chelsea nu traversează o perioadă fastă, dar dispune de un lot valoros, mai puternic în opinia lui Laurenţiu Reghecampf decât cel din primăvară, când Steaua s-a impus în Liga Europa cu 1-0. "Întâlnim una dintre echipele favorite de a câştiga anul acesta Liga Campionilor, o echipă puternică, o echipă pe care am mai întâlnit-o în Liga Europa, dar de data aceasta este cu totul altceva. Ne întâlnim într-o altă competiţie, cu un alt antrenor, după părerea mea cel mai bun din lume. Cu siguranţă Chelsea va fi mult mai puternică decât în primăvară. Din toate punctele de vedere, Chelsea este peste Steaua în momentul de faţă, dar noi vom încerca prin forţa colectivă să le punem anumite probleme, dar şi prin valoarea individuală a anumitor jucători. Sper să reuşim, aşa cum a fost în primăvară", a declarat antrenorul Stelei.

"Şi un punct ar fi bun"

Reghecampf este de părere că o înfrângere în meciul cu Chelsea ar periclita şansele de calificare în primăvara europeană. "Este dificil. Noi nu ne-am aşteptat ca Basel să câştige la Londra. Această grupă s-a complicat. Ştim sigur că Chelsea vine la Bucureşti să câştige. Pentru ei este foarte important să se califice mai departe din această grupă. Va fi mult mai dificil pentru noi, dar vom încerca să facem faţă. Orice punct în această fază a competiţiei este foarte important, dar noi ne dorim să câştigăm. Ceea ce ne dorim noi este să ne clasăm pe un loc care să ne permită calificarea în primăvara europeană, dar şi un punct este foarte bun", a adăugat Reghecampf. Acesta a afirmat că în meciul cu londonezii, Steaua va avea un stil de joc diferit faţă de cel din partida cu Schalke 04. "Nu vă ascund faptul că vom trata altfel această partidă, din toate punctele de vedere. Vom încerca să închidem mijlocul terenului, să blocăm jucătorii lor de bază. Nu ştiu exact care va fi formula de echipă, dar nu mai contează, majoritatea jucătorilor sunt foarte valoroşi. Ne dorim să lăsăm cât mai puţine spaţii, să fim foarte bine organizaţi şi, în acelaşi timp, să ne punem în valoare calităţile ofensive", a completat Reghecampf.

"Nu îţi permiţi să greşeşti şi în etapa a doua"

Antrenorul Jose Mourinho a spus că Chelsea nu îşi permite să piardă două meciuri consecutive în Liga Campionilor. "Cu 12 puncte în grupă te califici. E foarte greu să nu te califici cu 12 puncte. Poţi să te califici şi cu mai puţine puncte. Mai sunt 15 puncte în joc, mai e loc de o greşeală. Dar când faci greşeala asta în prima etapă, nu îţi permiţi să faci asta şi în a doua etapă. Dacă faci asta, atunci eşti într-o încurcătură. Oricum, la Bucureşti vrem să recuperăm cele trei puncte pierdute acasă", a declarat portughezul. La Steaua, Pintilii şi Tănase sunt incerţi din cauza unor probleme medicale, motiv pentru care la echipa londoneză nu vor evolua Eden Hazard şi Marco Van Ginkel. Partida de pe Arena Naţională va fi transmisă în direct de TVR 1, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1.

Arbitri: Carlos Velasco Carballo - la centru; Roberto Alonso şi Juan Yuste - asistenţi, Javier Rodriguez - rezervă, Carlos Gómez şi Carlos Del Cerro - asistenţi suplimentari, toţi din Spania.