Start într-o nouă ediţie a Gongului orădean
La Arena "Antonio Alexe" se va desfăşura, astăzi şi mâine, ediţia a 28-a a Gongului orădean, competiţie pugilistică internaţională. La competiţie şi-au anunţat prezenţa peste 70 de pugilişti de la cluburi din Ungaria şi România.
Amănunte legate de organizarea şi desfăşurarea acestei întreceri au fost oferite în cadrul conferinţei de presă de ieri, de la sediul DSJ Bihor, la care au fost prezenţi Ionel Bungău, directorul DSJ Bihor, Iosif Korid, Nicuşor Vaşadi, inspectori DSJ, Mihai Miklos, antrenor la secţia de box a CS Crişul, unul dintre artizanii acestui eveniment. Să spunem că implicarea DSJ Bihor în această competiţie este în primul rând de ordin financiar, în fapt fiind singura instituţie care a oferit nu vorbe şi promisiuni, ci o mână de ajutor concret. La întrecerea pugilistică de la Arena "Antonio Alexe" vor fi prezenţi sportivi ai lotului naţional de juniori al României (antrenor, Titi Tudor), de la trei cluburi din Ungaria, de la LPS şi CSM Baia Mare, Constructorul Hunedoara, CS Sighet, Box Club Riviera Arad şi CS Crişul Oradea. De la clubul orădean vor urca în ring cinci pugilişti: Larisa Sfârlea (categoria 60 kg senioare), Mihai Chirilă (categoria 57 kg juniori), Dan Moza (categoria 81 kg juniori), Ionuţ Torj (categoria 51 kg tineret) şi Patkany Richard (categoria 60 kg tineret). Reuniunea de astăzi va începe la ora 16:00, iar gala finală se va desfăşura mâine, începând cu ora 11:00, intrarea spectatorilor fiind liberă. "Suntem bucuroşi că putem iarăşi să le oferim orădenilor o gală pugilistică de calitate, cu sportivi bine cotaţi. În afara pugiliştilor din lotul de juniori al României, vom mai vedea în ring şi sportivi de la cluburi de tradiţie din România şi Ungaria. Să nu uităm că de-a lungul timpului, pe ringul orădean au urcat sportivi de mare valoare, aici putându-i aminti pe Feri Vaştag, regretatul Nicolae Talpoş, fraţii Stanca sau fraţii Florea, subsemnatul etc. Trebuie să amintim că un aport deosebit în organizarea galei l-au avut Direcţia pentru Sport Bihor şi ţin să-i mulţumesc directorului Ionel Bungău pentru că ne-a fost alături. Sperăm că orădenii să aprecieze acest cadou şi să vină în număr cât mai mare la sală", a declarat antrenorul Mihai Miklos.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.