Start în turneul D&C
Încet, dar sigur, sezonul de tenis în aer liber se apropie de sfârşit. Penultimul concurs organizat în acest an în Oradea se desfăşoară de astăzi la baza sportivă Sănătatea. Este vorba despre turneul D&C, de categoria a III-a şi ajuns la ediţia a 6-a.
Întrecerea este deschisă categoriilor de vârstă 12, 14, 16 ani, fete şi băieţi - simplu; 16 ani - dublu, fete şi băieţi, precum şi seniori - simplu. Sunt aşteptaţi aproximativ 100 de concurenţi din întreaga ţară. Competiţia este organizată de firma D&C şi CS Sănătatea, având ca partener oficial firma Generali Asigurări, ai căror reprezentanţi, Ioan Cărăban, Sorin David (D&C), Iosif Kovacs (Sănătatea), Viorel Sandu (Generali), au susţinut ieri o conferinţă de presă. "Chiar şi într-o perioadă de instabilitate economică este important să venim în sprijinul viitorului tenisului orădean şi românesc organizând un turneu devenit deja tradiţional", a spus Ioan Cărăban. "Insistenţa domnului Kovacs, precum şi interesul copiilor ne-au făcut să strângem rândurile şi, împreună cu sponsorii, să organizăm unul dintre puţinele concursuri de categoria a III-a din ţară", a adăugat Sorin David. Administratorul bazei Sănătatea anticipează o competiţie echilibrată: "Se anunţă un turneu destul de puternic, cu tablouri de 16 şi 32 de tenismeni la toate categoriile".
Fondul de premiere depăşeşte 4.000 de lei, iar arbitru principal va fi timişoreanul Ovidiu Şola. Competiţia debutează în această dimineaţă, la ora 9.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.