Pe noul teren amenajat în incinta Ştrandului Municipal din Oradea s-a dat startul, ieri, cu o mare întârziere, ediţiei a XI-a a turneului naţional de beach-volley. Debutul turneului a fost perturbat şi de problemele create în urma ruperii fileului, organizatorii având nevoie de câteva ore bune să remedieze deficienţa. Competiţia se desfăşoară până în 15 iulie, reunind atât echipe de junioare, cât şi de seniori. Organizat de CS Beach-Volley Transilvania (preşedinte, Emil Toma) şi Absolut Solutions, turneul se bucură de un real succes în rândurile practicanţilor acestei discipline olimpice, extrem de spectaculoase. Dovadă o reprezintă şi numărul mare de echipe înscrise atât în concursul de junioare, cât mai ales în cel rezervat seniorilor. Ieri dimineaţă, au sosit la locul de desfăşurare al partidelor echipele feminine, cele mai multe fiind din Bucureşti şi Lugoj (câte 3), apoi câte două din Satu Mare şi Oradea şi una din Cluj-Napoca. Cele două formaţii orădene, For You şi Arena, au în componenţă jucătoare legitimate la formaţia de junioare I LPS Bihorul, astfel că speranţele la cucerirea unei medalii par justificate. Atât cuplul Diana Banya-Cristina Racz, cât şi cel format din Diana Bercea-Alexandra Uivărăşeanu s-au dovedit omogene, bune cunoscătoare ale voleiului pe plajă, iar dacă vor beneficia şi de susţinerea spectatorilor, care cu siguranţă vor urmări cu interes partidele din cadrul acestui turneu, şansele de a cuceri o medalie devin din ce în ce mai mari. O altă favorită la medalii este echipa din Lugoj I, în rândurile căreia activează o ex-orădeancă extrem de talentată, Sorina Buz. Jocurile vor fi conduse de arbitri din Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Oradea, iar multe dintre meciurile preliminare vor putea fi urmărite la Televiziunea Transilvania. De desfăşurarea în condiţii optime a întrecerilor sunt răspunzători Sinka Adam şi Radu Negruţ, doi împătimiţi ai acestui sport, fără eforturile cărora beach-volleyul orădean şi-ar găsi cu greu identitatea. Ieri s-au disputat primele partide de pe tabloul principal, care vor continua şi astăzi, urmând ca mâine, de la ora 10.00, să se desfăşoare semifinalele. Finala mică a turneului feminin se va disputa tot mâine, de la ora 15.00, iar finala mare, de la ora 18.00. Începând de joi, vor intra în focuri băieţii, mai întâi în calificările pentru tabloul principal, iar vineri şi sâmbătă, meciuri de pe tabloul de 16. Duminică, de la ora 16.00, va fi finala mică, iar de la ora 18.00, finala mare.