La sfârşitul săptămânii trecute, Sala Sporturilor din Ţeţchea a răsunat de „strigătele de luptă" în limba japoneză a 75 de mici karateka, prezenţi la un stagiul comun de pregătire. Alături de membrii  Asociaţiei sportive C.S.C. cu sediul în Oradea şi cu secţii la Ţeţchea, Aleşd, Aştileu au participat cluburi din Salonta, Arad, Timişoara. Despre scopul şi obiectivele urmărite prin practicarea acestui sport ne-a vorbit Florin Crişan, managerul şi instructorul clubului.

Nu violenţă, ci autoapărare

Această disciplină îndrăgită de copii contribuie atât la pregătirea fizică complexă, la formarea caracterului, imprimă disciplină şi creează perspectiva cunoaşterii în sport, artă şi de sine. Karateul sportiv practicat în acest club nu promovează violenţa, ci autoapărarea, de aceea intenţionează deschiderea unor secţii şi în cele mai mici localităţi din judeţ, în care sportul în general nu se practică, karateul sportiv fiind o alternativă la internet şi televizor. În perioada imediat următoare se încearcă înfiinţarea unor secţii la Bratca, Vadu Crişului, Şuncuiuş, precum şi în zona Beiuşului. Pentru acest an, în agenda clubului sunt înscrise concursuri naţionale şi internaţionale printre care amintim: Serbia (12 februarie), Italia, Slovacia, Turcia. Bunele relaţii cu cluburi similare din străinătate, pe bază de reciprocitate, pe lângă perfecţionarea şi confruntarea sportivă, contribuie la formarea de noi prietenii şi cunoaşterea altor ţări de către tinerii sportivi.

Sprijin din partea Primăriei

Pentru ianuarie 2012 şi-au confirmat participarea la stagiul comun de pregătire de la Ţeţchea, 24 cluburi din Serbia, Macedonia, Croaţia, Turcia, Italia, Slovacia. De ce la Ţeţchea? Pentru că aici s-a găsit o deosebită înţelegere şi ospitalitate din partea primarului Bujor Chirilă, care a pus la dispoziţie gratuit, atât sala, cât şi materialele necesare practicării acestui sport (tatami). Se speră aceeaşi implicare şi din partea primarilor din Aleşd, Aştileu etc. Analizând activitatea din anul 2010, bilanţul rezultatelor obţinute cu grupul de performanţă(12 sportivi) cuprinde 7 locuri I, 12 locuri II şi 10 locuri III obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale. De asemenea, Nădăban Horaţiu (kata) şi Gherlea Andrei (Kumite) au fost incluşi în lotul naţional de juniori.

Examen pentru centuri

În ultima zi de pregătire s-a desfăşurat şi examenul de grad pentru obţinerea unei centuri superioare de către 68 sportivi ai clubului. 39 au primit certificatul şi centura galbenă; 25 vor purta centura verde, iar 4 sportivi, din lotul de performanţă, au obţinut centura albastră. Comisia de examinare a fost alcătuită din sensei Crişan Florin 2 Dan, Sensei Kecskes Ferenc 5 Dan (Ungaria),Shihan(maestru) Radu Ioan 6 Dan. Păcat că acest sport,benefic pentru dezvoltarea copiilor,nu îşi găseşte o finanţare pe măsură din partea Federaţiei de specialitate,cât şi din partea autorităţilor locale. Majoritatea cheltuielilor sunt suportate de părinţi şi sporadic de unii sponsori. Dar ce fac copiii dotaţi şi dornici să practice acest sport, ai căror părinţi nu-i pot susţine financiar? Rezolvarea s-ar putea găsi la autorităţile şi comunităţile locale, precum şi la Fundaţii al cărui obiect este ajutorarea unor copii talentaţi şi a căror implicare concretă se aşteaptă.