Stadionul Tineretului va mai avea un teren sintetic!
Absolvent al Facultăţii de Medicină din Oradea, grecul Spiridon Baltsavias amenajează pe bandă rulantă terenuri de sport cu gazon sintetic. Până acum, se poate lăuda cu peste 100 de asemenea lucrări efectuate în ţară. Ultima lucrare începută este pe fostul teren de zgură de la Stadionul Tineretului, care din 1962 nu a cunoscut nicio îmbunătăţire!
În baza unui parteneriat public-privat cu Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bihorul aici va fi dat în folosinţă la sfârşitul acestui an un teren de fotbal de dimensiuni standard prevăzut cu iarbă artificială. Asta, după ce, începând din primăvară, alături se poate juca fotbal tot pe o suprafaţă sintetică. Lângă bază va fi construit un vestiar modern şi va fi amenajată o parcare. Costul total al investiţiei se ridică la aproape 300.000 de euro. "Terenul, care va putea fi închiriat de oricine pentru antrenamente, jocuri amicale sau oficiale, îl vom finaliza la sfârşitul lunii noiembrie. Va avea gazon atestat de UEFA şi va dispune şi de instalaţie de nocturnă. De asemenea, va putea fi compartimentat prin plase tip perdea pentru meciuri pe teren redus (5+1 sau 6+1)", a spus Spiridon Baltsavias, care, în perioada următoare, va inaugura două terenuri sintetice de dimensiuni reduse (22x42 metri) la Beiuş şi Marghita.
Altfel, directorul LPS Bihorul, Dan Matei, şi-a propus ca suprafaţa de joc de la terenul principal, pista de atletism, tribuna şi vestiarele, să fie recondiţionate în cursul anului viitor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.