Bihorenii pregătiți de către Ciprian Dianu au contabilizat cel de-al 5-lea eșec stagional fiind învinși la limită, 2-1 (2-0), în deplasare, de către Sportul Șimleu Silvaniei, formație sălăjeană antrenată de către orădeanul George Zima.

Cu aproape întreaga echipă alcătuită din juniori (10), Ciprian Dianu trebuie să gestioneze numeroasele momente de inconstanță ale tinerilor săi jucători. Așa s-a întâmplat și la Șimleu unde gazdele au început mai bine controlând jocul în prima repriză după care bihorenii, grație și unor schimbări inspirate ale lui Dianu la pauză, au preluat timona partidei dar au cedat-o pe final după ce căpitanul Răzvan Gunie a fost eliminat direct pentru un fault pe cât de dur, pe atât de inutil.

 

Mansour a înscris pentru sălăjeni

Gazdele au deschis repede scorul, în minutul 4, atunci când tânărul George Pop (20 de ani) a trimis un șut din marginea careului care l-a învins pe Mihelea (1-0). Oaspeții au avut o bună șansă de a egala, în minutul 10, dar, pe rând, Marina și Gunie au fost blocați de către defensiva adversă. Sălăjenii au făcut 2-0 în minutul 25 prin Gueye Mansour, fostul atacant al lui Poli Timișoara. Acesta a înscris cu capul fructificând o centrare venită dintr-o lovitură liberă executată de la 30 de metri de poartă de către G. Pop. Același atacant putea face dubla în minutul 36, dar portarul bihorenilor a reușit să-l blocheze într-un duel unu la unu. Două minute mai târziu „luceferii” puteau reduce din diferență, dar lovitura de cap trimisă de Jurcuț a fost respinsă prin plonjon de către tânărul P. Cosma (18 ani).

 

Schimbare inspirată

După 4 minute de la reluarea părții secunde, nou-intratul Sorin Ban a făcut 2-1 finalizând din 10 metri o pasă primită de la Toderici. Perioada de dominare a bihorenilor a continuat aceștia fiind destul de aproape de egalare în minutul 65 atunci când  Toderici și Balogh nu au găsit momentul potrivit pentru șut fiind blocați în cele din urmă. Goana după egalare s-a oprit în minutul 79 atunci când Răzvan Gunie l-a faultat dur și fără motiv pe R. Pop, fostul component al echipei Crișul Sântandrei, care n-a mai putut continua partida. Până la final s-a jucat dezordonat astfel că nimic notabil nu s-a mai întâmplat. În urma acestui nou insucces, Luceafărul se menține în continuare pe ultimul loc al Seriei a 10-a din Liga a III-a. În schimb, echipa pregătită de către orădeanul George Zima a urcat pe treapa a treia a podiumului. În runda viitoare, sâmbătă, de la ora 15.00, bihorenii vor evolua pe propriul teren în compania echipei CSM Satu Mare.

Au marcat: George Pop 4, Gueye Mansour 25 / Sorin Ban 49

Sportul Șimleu: P. Cosma – S. Crişan (87 V. Pop), I. Guiti, G. Caba, L. Pop (87 Lazar), G. Pop, G. Contraş (25 R. Pop, 84 A. Catuna), B. Ciaca (cpt.), Ad. Neaga, M. Leitan, G. Mansour. Antrenor: George Zima

Luceafărul Oradea: F. Mihelea – Fl. Drăgan, R. Ștef , D. Laza – R. Gunie (cpt.), D. Gheban (89 A. Baicu), C. Covaciu (83 E. Higyed), R. Toderici, M. Balogh, D. Marina (79 R. Tămaș), Al. Jurcuț (46 S. Ban). Antrenor: Ciprian Dianu

Arbitri: George Roman (Timișoara) – Răzvan Spătar (Sibiu), Biro Zsolt (Covasna)

Observatori FRF: Cristian China (Baia Mare), Szanto Lorant (Târgu Mureș)