Scor neverosimil în meciul pe care FC Bihor l-a jucat în deplasare cu Sportul Şimleu în etapa a 13-a din Liga III, Seria 10. „Roş-albaştrii” au fost de nerecunoscut în faţa unui adversar din subsolul clasamentului, care i-a surclasat cu 4-1 (2-0) şi le-a stopat o serie de  cinci succese consecutive!

 

Orădenii au primit patru goluri de la o echipă foarte tânără, dar ambiţioasă, care în 12 meciuri marcase de doar şase ori! Eşecul oaspeţilor s-a conturat din primele minute, când Andrei Zete (2) l-a surprins pe Bob şi apoi Mark Lukacs (13), în vârstă de doar 16 ani, a finalizat din apropiere o acţiune de contraatac (2-0). Scorul a luat proporţii imedit după pauză, cu și Alin Cătuna (19 ani) în rol de finalizator în minutul 56. Andrei Gheorghiță (63) a lăsat  impresia că FC Bihor poate reveni în joc (3-1), dar a fost doar o iluzie pentru că  Andrei Zete (70) a şi „închis” tabela de marcaj (4-1).

FC Bihor nu a mai primit 4 goluri din 8 octombrie când a pierdut tot în deplasare pe terenul lui CSM Satu Mare, liderul de atunci.

Eşecul surprinzător a fost sinonim şi cu pierderea primului loc în favoarea Gloriei Bistriţa, care şi de această dată a câştigat chinuit, dar a acumulat noi puncte. O altă grupare norocoasă este CSM Satu Mare, victorioasă in extremis cu CFR II, care s-a apropiat la două „lungimi” de orădeni.

Sportul: P. Cosma - R. Dulap, P. Szecui, R. Pop, M. Forna, I. Pascu, V. Lujerdean, D. Marina (82 Em. Seran), A. Zete (76 M. Olaru), M. Lukacs (62 R. Babiciu), A. Cătuna.

Antrenor: Daniel Șomcherechi.

FC Bihor: R. Bob - Fl. Drăgan (46 Ad. Popa), D. Stan, D. Lupșe, L. Ioviță (46 A. Chindlea) - Cl. Petruș (29 M. Hosu), G. Cherman - I. Ban (82 P. Andraș), R. Gunie, A. Gheorghiță - Sg. Jurj (82 A. Moga).

Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe. Arbitri: Nechita Marius Chioran (Florești - Cluj) - la centru; Alin Revnic (Cluj), George Suciu (Câmpia Turzii) - asistenţi.

Observatori FRF: Sergiu Neichi (Satu Mare), Ioan Papp (Carei).

 

Celelalte rezultate din etapa 13:

Gloria Bistrița - CSM Sighetu Marmației 3-2 (2-2)

Marcatori: Răzvan Tănase 32, Alexandru Iulian Stoica 33, Marius Curtuiuș 82 / Gheorghe Gondiu 11, 45+3  din 11 m

CFR Cluj II - CSM Satu Mare 1-2 (0-0)

Marcatori: Gheorghe Tomșa 74 / Ciprian Brata 60, Nandor Suveg 90+4

Sportul Șimleu Silvaniei - FC Bihor Oradea 4-1 (2-0)

Marcatori: Andrei Zete 2, 70, Mark Lukacs 13, Alin Cătuna 56 / Andrei Gheorghiță 63

Minerul Ocna Dej - SCM Zalău 3-1 (1-0)

Marcatori: Emanuel Negru (4, 70), Florin Dan 63 / Sergiu Pop 50

Victoria Carei - Lotus Băile Felix 0-0

 

Clasament - Seria 10

1.Gloria Bistriţa  13      9        2        2        25-9  29

2. FC Bihor 13      9        1        3        28-22 28

3. CSM Satu Mare 13      8        2        3        22-14 26

4. SCM Zalău        13      6        2        5        19-11 20

5. Ocna Dej 13      6        2        5        17-15 20

6. Lotus Băile Felix          13      4        6        3        17-17 18

7. CSM Sighet       13      2        5        6        13-21 11

8. Sportul Şimleu* 13      3        3        7        10-18 10

9. CFR II     13      2        3        8        8-19   9

10. Victoria Carei   13      2        2        9        11-24 8

*Sportul Şimleu este penalizată cu două puncte.

Etapa viitoare (25-26 noiembrie, ora 14:00): vineri, Lotus Băile Felix - Minerul Ocna Dej; sâmbătă, CSM Sighetu Marmației - CSM Victoria Carei, SCM Zalău - Sportul Șimleu, FC Bihor Oradea - CFR Cluj II, CSM Satu Mare - Gloria Bistrița.