Dornici să pregătească cât mai bine viitoarele participări la competiţiile locale şi interjudeţene, sportivii legitimaţi la clubul de tenis de masă Tibclau Oradea s-au reunit încă din 3 ianuarie, intrând într-un program intens de antrenamente. Antrenamentele sportivilor se desfăşoară în două locaţii diferite: în prima, situată la parterul blocului "Pensionarilor", îşi desfăşoară pregătirea juniorii, tot aici antrenându-se şi formaţia de majorete Vénusz. “În 2007 am pornit la drum cu acelaşi lot de sportivi cu care am încheiat anul precedent. În prima grupă valorică avem şapte copii: Sándor Dávid, Marcel Cotranţă, Nyika Gergő, Nyika Tamás, Kozák Zsolt, Németi Nándor şi Codrin Pantea, toţi cu rezultate foarte bune în 2006. Alţi doi copii, Végh Ede şi Gál Krisztián, se antrenează la Tămăşeu, alături de Németi Nándor, dar se mai pregătesc în cadrul clubului Egyed Julia, Celestin Bulzan şi Darvaş Hajnalka”, a declarat antrenorul echipei, Varady Tibor, care este şi conducătorul clubului Tibclau. În cea de-a doua locaţie, la sala de la Complexul Voinţa, se pregăteşte grupa de seniori, din care fac parte Fábián Vilmos, Cornel Popescu, Cristian Tascianu, Leon Zsolt, Nemes József, Octavian Popa, Ioan Ţic şi Németi Gyula. “Ne aşteaptă un sezon greu, în care luptăm atât pentru obţinerea unor rezultate bune, cât mai ales pentru a supravieţui şi a menţine în viaţă acest sport, a precizat Varady Kraicsi Tibor. Pe data de 15 ianuarie, la sala aparţinând clubului CS Metalul Salonta, se va desfăşura un turneu comun de pregătire, la care va participa echipa Tibclau Oradea, alături de componenţii echipei locale.