Spiros Baltsavias duce padelul la un alt nivel - Două etape şi finala Campionatului Regional la Oradea
Circuitul „Oradea joacă Padel”, cu priză tot mai mare la acest sport în plină ascensiune, va fi completat în 2026 de Campionatul Regional de padel, care va avea două etape şi finala în orașul de pe Crișul Repede.
Întreceri tot mai puternice
„Se vor desfășura 7 etape ale Campionatului Regional, care va reuni în competiție sportivi din Cluj, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Arad. Două etape se vor juca la Padel Arena Oradea, două la Casa de padel din Cluj-Napoca și două la Padel Center Timișoara, iar finala pe final de an la Oradea. O competiție extrem de importantă pentru jucătorii de padel din vestul României, zonă în care acest sport este foarte dezvoltat”, a declarat Spiros Baltsavias, promotorul padelului în Bihor în 2022.
Întrecerea regională de va desfășura la patru nivele la masculin, două la feminin și două la mixt, iar un jucător se va putea înscrie la maximum două categorii.
Organizatorii vor acorda premii de 10.000 de lei pe etapă, medalii, diplome și trofee. La fiecare etapă se va organiza un party de socializare cu DJ și o tombolă cu premii surpriză.
Prima etapă a Campionatului Regional va avea loc în 31 ianuarie – 1 februarie la Padel Arena Oradea. Aici se va ma disputa runda din 17-18 mai, percum şi finala din 19-21 decembrie.
Încă cinci terenuri de padel
Concomitent va continua circuitul local „Oradea joacă padel”, ajuns la a treia ediție. Prima din cele 12 etape va avea loc în 17-18 ianuarie la Padel Arena Oradea din complexul Era. Înscrierile se fac ca de obicei pe platforma rankedin.com.
Padel Arena Oradea este asaltată de numărul tot mai mare de orădeni, fapt care l-a determinat pe Spiros Batlsavias să vină în întâmpinarea practicanţilor acestui sport cu cinci terenuri la Baza Dinamic (lângă Arabesque). Două vor fi descoperite şi vor fi finalizate la sfârşitul lunii martie, iar trei acoperite vor fi gata la începutul verii.
„Investițiile sunt absolut necesare pentru că numărul jucătorilor de padel a crescut mult în ultimul an și nu mai avem terenuri disponibile chiar şi în condiţiile în care am extins programul de funcţionare până la miezul nopţii”, a mai afirmat Spiros Baltsavias, care anul trecut a fondat Clubul Sportiv Padel Team Oradea, cu Certificat de Identitate Sportivă (CIS) de la Agenția Națională pentru Sport.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.