Spectacol orădean sub panou - CSM Oradea - Dinamo Bucureşti 105-55
Formaţia bucureşteană, aflat pe ultimul loc al clasamentului este singura echipă a Ligii Naţionale care se bazează doar pe jucători autohtoni, fiind, însă, cea mai titrată din baschetul românesc cu cele 22 de titluri şi 6 Cupe ale României câştigate în istorie. Duelul de sâmbătă a fost la discreţia formaţie orădene, care a început într-o formulă mai neobişnuită, pivotul Lazar fiind titularizat alături de Franklin, Dillon, Maric şi Pesic. Acesta din urmă a adus CSM-ul în avantaj, dar oaspeţii au răspuns cu două aruncări de la distanţă, trecând în avantaj. Laci Lazar şi Dillon au punctat şi ei, readucând lucrurile la normal. Din acel moment diferenţa de pe tabelă a crescut simţitor, în aplauzele pătimaşilor suporteri gazdă. Aceştia au asistat la realizări spectaculoase ale favoriţilor, printre care şi câteva slam dunk-uri. Juniorul CSM-ului, Andrei Ciorda? a fost şi el trimis pe teren, în minutul 7 al primului sfert, parţial care s-a încheiat cu o diferenţă mai mult decât confortabilă (37-15) pentru orădeni. În sfertul doi, antrneorul gazdelor, Cristian Achim, a schimbat aproape ca la hochei, trimiţând pe parchet cvintetul Maric, Lupusavei, Paşca, Stefanovic şi Ţibîrnă. Diferenţa a crescut la 30 de puncte, (48-17), în minutul 14, moment în care Hora a preluat postul de conducător de joc, înlocuindu-l pe căpitanul Maric. Iureşul gazdelor s-a mai potolit pe finalul sfertului, tabela indicând la pauza mare scorul de 56-26 în favoarea lui CSM-ului. Chiar dacă au reuşit câteva aruncări de la distanţă, aplaudate chiar şi de spectatorii orădeni, dinamoviştii nu au mai reuşit să menţină diferenţa de pe tabelă, scorul după 30 de minute fiind 85-35.
Record de puncte
În ultimele zece minute, Pesic şi Franklin au fost retraşi pe bancă, fiind trimişi în teren Maric, Lupusavei, Ciordaş, Franklin şi Lazar. Tânărul Andrei Ciordaş a punctat şi el pentru orădeni, în timp ce Horia Hora a avut încercări reuşite de la distanţă. Lupusavei a punctat şi el de la linia de 6,25, însă doar o singură dată. Chiar şi aşa toţi cei 11 jucători tirmişi în teren de Cirstian Achim şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. Pivotul sârb, Sasa Topchov a rămas pe bană la acest joc, Cristian Achim mizând pe baschetbaliştii autohtoni (Lazar şi Ţibîrnă) pe care-i are în lot. CSM Oradea a reuşit cel mai mare număr de puncte la un meci disputat în sezonul 2012-2013. Ţibîrnă a adus „suta" pentru gazde, înscriind un coş de trei puncte şi a terminat partida alături de Lazar, Hora, Lupusavei şi Ciordaş. Ultima fază a meciului aduce un slam dunk spectaculos pentru Lazar, dar coşul nu a mai fost validat, din cauza expirării timpului, astfel scorul final a rămas 105-55.
A mizat şi pe localnici
Partida cu Dinamo i-a oferit şansa antrenorului Cristian Achim să rodeze întreg lotul de jucători al CSM-ului, dând credit şi jucătorilor orădeni, care la meciurile cu miză nu pot face încă faţă. Pe lângă Lazar, care a fost cel mai eficient om al gazdelor (a marcat 14 puncte şi a mai avut 10 recuperări şi 2 capace), au mai intrat pe parchet juniorul de 17 ani, Andrei Ciordaş (a jucat 12 minute, înscriind 6 puncte, mai având şi 2 recuperări), Horia Hora (17 minute, 6 puncte - 2 reuşite de la distanţă - 3 recuperări, dar şi 5 posesii pierdute).
CSM Oradea - Dinamo Bucureşti 105-55 (37 - 15, 19 - 11, 29 - 9, 20 - 20).
CSM: Pesic 19 puncte, Dillon 14, Ţibîrnă 14, Lazar 14, Maric 13, Paşca 7, Hora 6, Ciordaş 6, Lupusavei 5, Franklin 5, Stefanovic 2. Antrenor: Cristian Achim.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.