Şoavă: "Mă gândesc şi la echipa naţională"
Mijlocaşul Florin Şoavă a declarat, ieri, la prezentarea sa ca jucător al formaţiei Universitatea Craiova, că, odată cu revenirea sa în România, se gândeşte şi la revenirea la echipa naţională, deoarece va fi mai aproape de selecţionerul Victor Piţurcă.
"Îmi pare bine că am revenit acasă. Am decis cu sufletul. Domnul Mititelu m-a dorit foarte mult. Am încredere în echipă, în fiecare jucător şi în toţi cei care conduc acest club. Sper din tot sufletul să ajut echipa la îndeplinirea obiectivului. Pentru mine este un mare pas înainte. Am venit de la o echipă anonimă din Rusia, la una cu aspiraţii la Cupele Europene. Mă gândesc şi la convocarea la echipa naţională de la Universitatea Craiova, pentru că voi fi mai aproape de antrenorul Victor Piţurcă", a spus Şoavă.
Patronul craiovenilor, Adrian Mititelu, consideră că vestiarul echipei sale avea nevoie de un jucător precum Şoavă. "După cum ştiţi, doi jucători au semnat contracte cu noi şi vor fi legitimaţi. Sunt doi jucători importanţi. Şoavă nu mai are nevoie de prezentare, este un jucător pe care ni l-am dorit demult. Lăsând la o parte profilul lui de jucător, omul Şoavă era necesar în vestiar. Decizia aducerii lor a fost luată de comun acord cu Nicolo Napoli", a precizat oficialul craiovean.
Celălalt jucător achiziţionat de gruparea "alb-albastră", belgianul Pieter Merlier, s-a declarat încântat de posibilitatea de a evolua la o echipă ca Universitatea Craiova. "Sunt fericit că mă aflu aici. Am primit încă o şansă la un club foarte ambiţios. O să mă agăţ de şansa primită cu ambele mâini. Sper să pot ajuta Craiova să termine în primele şase", a afirmat Merlier.
Antrenorul Craiovei, Nicolo Napoli, a spus că este satisfăcut de achiziţiile făcute de echipa sa: "Sunt foarte mulţumit şi satisfăcut de achiziţii. Sunt jucători experimentaţi, sper să ne pregătim bine şi să ne îndeplinim obiectivul. Alături de ei mai este Ciprian Tănasă şi Jeremy (n.r. - atacantul camerunez Jeremy Njock) care cred eu că ne vor ajuta foarte mult", a precizat Napoli.
Florin Şoavă va evolua la Universitatea Craiova cu numărul 8 pe tricou, în vreme ce Merlier va purta numărul 22.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.