Soarta echipelor de baschet orădene este în ceaţă
Cu toate că deja ar fi trebuit să demareze pregătirile, echipele de baschet orădene încă nici măcar nu s-au reunit, soarta formaţiei de băieţi, cât şi cea de fete, plutind într-un nor gros de ceaţă.
Reducerea bugetului CS Municipal a afectat şi viitorul echipelor de baschet, până la această oră nefiind definitivate loturile nici la masculin, nici la feminin. Cum baschetul este considerat un sport amator, nu există o bază legală ca susţinerea financiară venită din partea Consiliului Local să se concretizeze în plata drepturilor băneşti ale jucătorilor. Aceste sume pot fi folosite doar la plata cheltuielilor de participare în campionat, a cantonamentelor, a meselor zilnice, suma contractelor şi primelor fiind achitată din sponsorizări. Cum sponsorul principal de anul trecut nu mai vrea să dea bani echipei de baschet, nemulţumit de locul modest ocupat la finalul sezonului, se caută soluţii de redresare rapidă pentru a nu fi compromis sezonul. "Chiar dacă au fost voci care m-au acuzat de dezinteres faţă de soarta echipei de baschet masculin, nu este aşa, şi încă de la începutul lunii iunie l-am contactat pe Şerban Sere, un simbol al baschetului orădean, pentru a-i propune să conducă secţia de baschet a clubului, asta însemnând că are mână liberă la transferuri, la alegerea antrenorilor, la atragerea sponsorilor. După ce voi avea o întâlnire cu domnul primar şi vom vedea ce sprijin va primi clubul din partea Consiliului Local, vom demara discuţiile concrete cu Sere", ne-a declarat directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, revenit din concediul de două săptămâni petrecut în Spania, în calitate de conducător al delegaţiei României la Europenele de polo de la Malaga. În ceea ce priveşte echipa de fete, se doreşte continuarea colaborării cu Universitatea Oradea, o asociere benefică ambelor părţi, dar şi aici totul depinde de ce sumă va beneficia secţia de baschet pentru sezonul următor. Aşadar, chiar dacă majoritatea prim-divizionarelor masculine şi feminine şi-au conturat în bună măsură lotul de jucători, echipele orădene nu au lotul completat nici la băieţi, nici la fete. Au părăsit formaţia orădeană majoritatea jucătorilor titulari (Apostol a semnat cu Energia Rovinari, Trif se pare că s-a reîntors la Târgu Mureş, Djordjic, Bellucci şi Morris sunt plecaţi spre destinaţii necunoscute), astfel că prezenţe probabile sunt Lazar, Hora, Kiss şi cei doi antrenori din sezonul trecut, Kosa Zoltan şi Veres Attila. Echipa feminină le are în continuare la timonă pe Adriana Niculescu şi Ioana Croitoru, iar în privinţa lotului nu este nimic clarificat, totul urmând să se decidă zilele următoare. O situaţie ce nu face deloc bine acestui sport atât de îndrăgit de orădeni (să nu uităm că timp de două sezoane Arena "Antonio Alexe" a fost plină la meciurile de baschet), care trebuie remediată urgent, până nu va fi prea târziu. Pentru că nu poţi pretinde performanţă când echipa respectivă nu beneficiază nici măcar de condiţii minime de existenţă, darmite de un buget comparabil cu al marilor forţe din baschetul românesc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.