În loc de antrenament, jucătorii de la FC Bihor au avut o şedinţă ieri dimineaţă în vestiar. Fără salariu de trei luni şi fără informaţii pozitive dinspre Consiliul Judeţean, rămas unicul finanţator, "roş-albaştrii" l-au interpelat pe preşedintele Viorel Nemeş pe seama situaţiei financiare a clubului orădean.

"Foamea e mare"

Aproximativ o oră şi jumătate au durat discuţiile, dar fără ca, momentan, să se concretizeze ceva. Fără resurse financiare, conducerea nu le-a putut promite nimic jucătorilor. Probabil că  plăţi vor fi făcute după ce vor intra bani de la legislativul judeţean, care le-a alocat în acest an 500.000 lei, în condiţiile în care datoriile sunt de patru ori mai mari! "Nu a fost o grevă, ci o încercare de a detensiona situaţia, după care jucătorii au făcut refacere. A fost o discuţie constructivă, solicitată de jucători pe fondul acumulării restanţelor salariale, dar şi a subfinanţării care se prefigurează. Unele lucruri au fost puse la punct, dar situaţia este încordată. Foamea e mare. Pe cât de bucuros am fost când am aflat că ne vom continua activitatea pe atât de dezamăgit sunt acum când văd cu câte probleme ne confruntăm", a declarat antrenorul principal Călin Cheregi.

"Nu au cu ce veni la antrenament"

Jucătorii au ajuns la capătul răbdării. "Ultimii bani i-am luat în decembrie, câte 500 de lei. Sunt jucători care nu au cu ce veni la antrenamente. Nu au bani de benzină, motorină sau de bilet de tramvai, alţii din afara oraşului vin cu ocazie sau pe jos, lucruri greu de acceptat pentru jucătorii de Liga a II-a. Am ajuns rău de tot", a afirmat căpitanul Florin Lazăr.

De astăzi, jucătorii se întorc la antrenament, dar nu se ştie pentru cât timp. La cum se prezintă lucrurile n-ar fi exclus ca echipa să abandoneze cursa în Liga a II-a înainte de 5 mai când Tribunalul Bihor trebuie să se pronunţe în privinţa cererii de faliment înaintată de unii creditori ai clubului orădean.

Aflat în insolvenţă, FC Bihor nu şi-a mai plătit din 2013 ratele prevăzute în planul de reorganizare, trebuind să achite diverşilor creditori aproximativ 1,8 milioane lei.