Sistem competiţional modificat în fotbalul feminin
Ediţia 2011-2012 a Ligii I la fotbal se va desfăşura într-un alt sistem. Cele 20 de echipe înscrise în campionat au fost repartizate în două serii, Vest şi Est, iar ocupantele primelor două locuri la finalul sezonului regulat (tur+retur) se vor califica la un turneu play-off. Campionatul precedent a pornit la start cu 14 formaţii, dintre care 12 au încheiat întrecerea.
Opt echipe noi la startul Ligii I
Echipele de pe primul loc din cele două serii vor intra în turneu cu un bonus de 3 puncte, iar cele de pe poziţia secundă, cu 0 puncte. În play-off, fiecare grupare va juca 6 meciuri (tur/retur) în vederea stabilirii ierarhiei finale la vârf. Cele mai multe echipe noi au apărut în Seria Vest, în care activează şi Motorul Oradea, cea mai longevivă formaţie de fotbal feminin din România. Orădencele vor avea ca adversare Independenţa Baia Mare, UTA Arad, CFR Timişoara, Negrea Reşiţa, FCM Viitorul Reghin (toate prezenţe noi), Sporting Craiova, Real Craiova, Clujana Cluj, Olimpia Cluj, ultima fiind chiar campioana en-titre şi câştigătoarea Cupei României. În Seria Est vor evolua FCM Tg. Mureş, CS Brazi, Metalul Vlăhiţa, ŞN Constanţa, Fair Play Bucuresti, FC Alice Tunes Piteşti, CSS Târgovişte, Navobi Iaşi, Viitorul 2010 Buzău, CS Blue Angel Cristian Braşov, ultimele trei participând în premieră în Liga I.
Motorul debutează la Reşiţa
Schimbarea sistemului convine de minune celor de la Motorul Oradea. "Mă bucur că s-a luat o asemenea decizie. Tot timpul am fost adeptul acestei variante, cu două serii. Costurile de participare şi de deplasare vor fi mai mici, chiar dacă Federaţia ne-a plasat în serie două echipe din Craiova. Una dintre ele şi Olimpia Cluj cred că vor accede în play-off", a comentat antrenorul Pap Attila. Oficialul orădean a mai spus că lotul Motorului a fost remaniat în pauza competiţională. "Ne vom dispensa de o echipă întreagă. Nouă jucătoare vor pleca la Timişoara şi două la Craiova. Lotul va fi alcătuit în proporţie de 90% din bihorence. Reconstrucţia echipei va fi principalul obiectiv în noul sezon", a adăugat Pap. Turul campionatului va începe în 4 septembrie şi se va încheia pe 4 decembrie. Motorul va debuta în deplasare cu Negrea Reşiţa, apoi va juca tot afară cu FCM Viitorul Reghin, pentru ca primul joc de campionat pe teren propriu să-l dispute pe 25 septembrie, cu Real Craiova. În 19 sau 23 august, formaţia orădeană va juca în Cupa României cu Clujana Cluj.
Programul rundei inaugurale în Seria Vest:
UTA - FCM Viitorul Reghin
Sporting Craiova - Clujana Cluj
Independenţa Baia Mare - CFR Timişoara
Olimpia Cluj - Real Craiova
Negrea Reşiţa - Motorul Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.