Echipa de baschet masculin CSM Oradea a pierdut la scor meciul susţinut pe terenul campioanei naţionale en-titre, CSU Ploieşti, scor 93-55, contând pentru etapa a X-a a Diviziei A. Jucătorii orădeni n-au reuşit să facă faţă jocului variat şi spectaculos etalat de ploieşteni, care au avut doar un antrenament facil în compania unui adversar evident inferior.

 

După duşul rece din runda precedentă, când au pierdut chiar acasă jocul cu Mobitelco Cluj-Napoca, ploieştenii au dorit să evite orice surprize neplăcute, astfel că încă din startul jocului gazdele au apăsat pe acceleraţie, înscriind coş după coş. Primul sfert a fost oarecum echilibrat, gazdele adjudecându-l la doar cinci puncte, însă în sfertul al doilea elevii pregătiţi de sârbul Arnautovici s-au dezlănţuit efectiv şi, profitând şi de replica foarte modestă a orădenilor, s-au detaşat clar pe tabelă. Nici pauza n-a reuşit să limpezească jocul echipei orădene, aceasta prestând acelaşi baschet fragil în defensivă şi lipsit de idei în ofensivă, astfel că ploieştenii au continuat să înscrie coş după coş, obţinând finalmente o victorie categorică, ce reflectă fidel realitatea din teren. În jocul de la Ploieşti a contat doar o echipă, cea gazdă, care a câştigat clar fără să forţeze, impunându-se lejer în faţa unui adversar evident inferior la toate capitolele. Şi în acest meci, antrenorul Cristian Achim a folosit în majoritatea timpului jucătorii sârbi, însă doar Mandic şi Maric au depăşit media, ceilalţi trei sârbi continuând evoluţiile modeste din ultima vreme. Pe teren au intrat, unii mai multe minute, alţii mai puţine, şi jucătorii români din lot, însă doar Lazăr a reuşit câte ceva, ceilalţi nereuşind să iasă din nota de mediocritate generală a formaţiei orădene.

 

CSU Ploieşti - CSM Oradea 93-55 (24-19, 24-12, 17-12, 28-12)

Ploieşti: Blidaru 6, Ilic 5, Levente Szijarto 6, Hargrove 9 (1x3), Burlacu 6, Cepulis 9 (2x3), Burleson 10 (2x3), V. Căruţaşu 25, Griffith 10, Kabengele 7 (1x3). Antrenor: Vladimir Arnautovici.

CSM: Stretea, Martinovic, Lajos Szijarto 3 (1x3), Maric 10, V. Ştefan 2, Mijuskovic 7, Mandic 15 (2x3), Kiss, L. Lazar 8, Gnjato 10, Hora. Antrenor: Cristian Achim.