Cele două meciuri de polo desfăşurate la finele săptămânii trecute la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", dintre campioana naţională en-titre, CSM Frigo Conty şi Crişul Oradea s-au încheiat cu succese logice şi concludente ale poloiştilor campioni, aceştia adjudecându-şi ambele întâlniri la scoruri categorice.

 

Dubla dintre cele două formaţii orădene n-a ieşit din tiparele aşteptate, campioana României la polo, CSM Frigo Conty Oradea exersând diferite scheme şi rulându-şi practic tot lotul de jucători în două dispute care au avut doar caracter de antrenament cu public. Diferenţa de valoare dintre cele două grupări a fost evidentă pe parcursul ambelor dispute, tinerii, dar totuşi talentaţii jucători de la Crişul nereuşind să pună probleme unor adversari experimentaţi şi evident mai valoroşi. Formaţia Crişul Oradea a fost condusă de pe margine la aceste jocuri de fostul internaţional Fejer Ivan, antrenorul principal al echipei, Ciprian Câmpianu, fiind plecat la un turneu în Ungaria cu o echipă de copii a clubului. Să spunem că echipa campioană n-a forţat în această dublă, toţi jucătorii, dar şi conducerea echipei fiind cu gândul la importantul meci de miercuri, de pe teren propriu, cu Spandau Berlin, contând pentru returul sferturilor de finală ale Cupei LEN

Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu". Spectatori: circa 150

CSM Frigo Conty - Crişul 31-6 (6-1, 9-2, 8-1, 8-2) şi 28-2 (10-0, 5-1, 4-1, 9-0)

CSM Frigo Conty: Barat, D. Creţu - portari; Samuilă 2+4, Baidoc 2+1, Diaconu 3+0, B. Câmpianu 2+4, Popoviciu 2+1, Tarnoveţchi 2+1, Kincses 3+5, A. Creţu 6+3, Monostori 2+3, Kadar 1+1, Negrean 6+5. Antrenor: Cornel Gordan

Crişul: Furtoş, Ţic - portari; Pânzariu 0+1, Ş. Dolha, T. Dolha, Olcean 3+0, Ţifrea, Sabău, H. Popa, Sarközi, Lenghel, Freundlich 3+1. Antrenor: Ciprian Câmpianu

Arbitri: Adrian Alexandrescu (Oradea), Călin Cosmaţchi (Cluj-Napoca)

 

Rezultate înregistrate în etapa a XI-a a Superligii Naţionale de polo:

CSM Frigo Conty - Crişul 31-6 şi 28-2

Steaua - Poli CSU Cluj-Napoca 21-7 şi 22-4

Sportul Studenţesc - Dinamo 6-17 şi 5-21

Meciul AMEFA Arad - Rapid a fost amânat şi se va disputa la 27-28 februarie.

Alte restanţe rămase de disputat:

CSM Frigo Conty - AMEFA Arad (8 februarie), Dinamo - CSM Frigo Conty, Sportul Studenţesc - CSM Frigo Conty, Steaua - Crişul (8-9 februarie), Poli CSU Cluj-Napoca - AMEFA Arad (20-21 februarie) şi Poli CSU Cluj-Napoca - Dinamo.

Clasament

1. CSM Frigo Conty 16 16 0 0 344 - 57 32

2. Dinamo 18 16 0 2 246 - 104 32

3. Steaua 20 16 0 4 221 - 110 32

4. Rapid 20 10 2 8 182 - 175 22

------------------------------------------------------------------------------

5. Sportul Stud. 22 6 1 15 165 - 275 13

6. AMEFA Arad 16 6 0 10 129 - 179 12

7. Poli CSU Cluj 20 4 1 15 125 - 287 9

8. Crişul Oradea 20 0 0 20 115 - 340 0

Etapa viitoare (6-7 februarie): CSM Frigo Conty - Sportul Studenţesc, Dinamo - Crişul Oradea, AMEFA Arad - Steaua, Poli CSU Cluj-Napoca - Rapid.