Conferinţa de presă de după înfrângerea neaşteptată din primul tur de la US Open, 2-6, 4-6 cu Kaia Kanepi, a găsit-o pe Simona destul de relaxată, pe alocuri zâmbitoare şi acordându-i adversarei sale tot creditul din lume pentru a doua victorie din carieră în faţa unui lider mondial.

Cele două săptămâni intense de la Rogers Cup şi Cincinnati s-au resimţit în ciuda pauzei de la New Haven şi, chiar dacă la antrenamentele premergătoare meciului nu a avut probleme, Halep a acuzat efortul depus: „Am fost obosită, am jucat mult şi am câştigat multe meciuri în ultima vreme. Nu a fost ziua mea, jocul meu nu a fost suficient de echilibrat, nu am fost suficient de puternică pentru a câştiga. M-am simţit bine la antrenamente", a declarat Simona. Apoi, Halep a arătat că a învăţat din experienţele trecutului şi că ştie să se comporte ca o mare campioană şi atunci când pierde. „Asta este! A fost doar o zi proastă pentru mine. Nu am avut destulă putere pentru a câştiga meciul. Mă aşteptam ca ea să joace aşa, fără frică, şi să lovească mingea foarte, foarte puternic. Nu pot spune multe despre meci, doar că nu am reuşit să simt mingea şi ea a jucat foarte bine şi m-a împins în spatele liniei de fund. A fost greu, e greu, dar e OK! Ea a meritat să câştige, a jucat mai bine decât mine", a mai punctat liderul mondial, înainte să vorbească despre reacţia lui Darren Cahill, la cald: „Nu mi-a spus nimic după meci, doar m-a îmbrăţişat".