Echipa feminină de polo Crişul Oradea a fost angrenată zilele trecute în turneele de junioare şi senioare ale Campionatului Naţional, desfăşurate la Târgu Mureş. Poloistele pregătite de Orban Zoltan au încheiat neînvinse întrecerile, având şanse reale de a câştiga titlul naţional la ambele categorii de vârstă.

În competiţia senioarelor, orădencele au dispus cu 10-8 de Torpi Târgu Mureş şi au remizat (8-8) cu Steaua, după ce au condus în majoritatea timpului. Confruntarea decisivă pentru câştigarea campionatului va avea loc la Oradea. "Îmi pare rău că nu am câştigat cu Steaua, deşi am condus tot meciul. Sper ca în turneul de la Oradea să reuşim să ne impunem la trei goluri, diferenţa necesară pentru a câştiga din nou titlul de campioană. Avem puterea să o facem şi am încredere în fetele noastre. Cu trei excepţii, jucăm cu aceeaşi echipă atât la junioare, cât şi la senioare şi nu e deloc uşor, mai ales când avem programat un meci după altul, aşa cum s-a întâmplat la Târgu Mureş, unde organizatorii au făcut programul după bunul lor plac", a comentat antrenorul Orban Zoltan.

La junioare, Crişul a câştigat toate cele trei jocuri, 15-10 în derby-ul cu CSŞ 1 Bucureşti, 17-7 cu Rapid Bucureşti şi 11-4 cu selecţionata Republicii Moldova, fiind lidera întrecerii.

Din lotul echipei orădene au făcut parte Fatima Chirilă, Antonia Vidican, Oana Vidican, Vanesa Caba Tulceanu, Brigitta Sucigan, Freundlich Leah, Loboncz Nikolett, Viviana Bonca, Nagy Deborah (în vârstă de doar 11 ani!), Ioana Prodan, Toth Johanna şi Adriana Turla (ultimele trei fiind senioare).