FC Bihor a confirmat la Bucureşti forma buna pe care o traversează în ultima perioadă. Fără niciun fel de griji în acest final de campionat, orădenii nu s-au lăsat sensibilizaţi de situaţia echipei Juventus Bucureşti, pe care au învins-o cu 1-0, condamnând-o practic la retrogradare.

În faţa unui adversar disperat, dar limitat, echipa orădană a jucat dezinvolt, combinativ şi putea câştiga fără emoţii dacă ar fi fructificat contraatacurile din repriza secundă. FC Bihor a inscris chiar în debutul partidei, Sorian (8) fructificând din 6 metri o centrare a juniorului Bic. După gol, bihorenii au ratat două ocazii. Florean (13)  a tras de la distanţă şi l-a "întins" pe Sardescu şi Sorian (15) a scăpat singur însă a fost blocat în momentul şutului, când ajunsese faţă în faţă cu portarul advers. Juventus a ripostat prin Crişan (18), care a şutat de la 20 de metri, dar Popescu a respins în corner, prin Damaschin (28), reluare puţin pe lângă poartă, ultimul fiind imitat de Tene (40) şi Bănuţă (45). Pressingul agresiv şi jocul pe benzi al tinerei echipe orădene a pus probleme bucureştenilor, care s-au zbătut în zadar să evite înfrângerea. În partea secundă, Sulea (67) şi Birtalan (80) au avut şansa de a  majora avantajul, dar au ratat singuri cu portarul Sardescu, gazdele fiind periculoase la şutul lui Cruceru (78) de la 20 de metri, respins de sub bară de Popescu. FC Bihor a bifat astfel a treia victorie consecutivă cu Gheorghe Ghiţ pe bancă după o nouă prestaţie convingătoare, fapt îmbucurător pentru suporterii săi în perspectiva sezonului următor.

Juventus: Sardescu - F. Amet (cpt.), Bârsănel, D. Ninu (81 Stănică), Crişan - Daia - Buştea, Bănuţă (65 Ţăran), Cruceru, G. Tene (46 M. Nae) - Damaschin.

Antrenor principal: Emil Floruţ.

FC Bihor: A. Popescu - Zanardini, Petrache, R. Lupu, Diarra - Selagea (68 M. Popa), Coroian, Bic (55 Birtalan) - Florean, Sulea (73 Bîrză), Sorian.  

Antrenor principal: Gheorghe Ghiţ.