La fel ca şi anul trecut, sezonul naţional de futnet (o varianta mai nouă a fotbal-tenisului) va debuta la Salonta. La etapa inaugurală programată astăzi sunt aşteptate echipe din România (Salonta, Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Sibiu), dar şi din Ungaria (Budapesta şi Debrecen).

Partidele se vor juca la cele două săli de sport din urbea de lângă graniţă (sala Sandor Peter - lângă Stadionul Municipal şi sala Nicolae Talpoş - lângă Liceul Agricol) începând cu ora 9.00. Semifinalele şi finalele sunt programate de la ora 18.00, la sala de lângă stadion. Intrarea este liberă.

Gazda etapei este CS Tengo Salonta (antrenor, Vasile Sorean), care anul trecut a reprezentat cu succes România la Campionatul Mondial U21 de la Cluj-Napoca şi la Europenele de seniori din Cehia.