Cu aproximativ o lună înaintea celor două evenimente majore din baschetul românesc, Turneul Final al Cupei României şi All Star Game-ul, pe care Oradea le va găzdui, Şerban Sere, managerul CSM CSU, a vorbit despre intenţiile pe care le are în ceea ce priveşte organizarea.

"All Star Game-ul va fi un eveniment destinat exclusiv publicului, cu foarte multe surprize şi ne dorim ca să fie cu totul altceva decât a fost până acum. Va fi un spectacol de înaltă ţinută care va face cinste oraşului Oradea", a declarat Şerban Sere. Înaintea acestui spectacol baschetbalistic se va desfăşura Turneul Final al Cupei României, unde CSM CSU Oradea îşi propune să câştige competiţia şi totodată să cucerească primul trofeu. "Final Four-ul este competiţia surprizelor şi tocmai de aceea nu trebuie să subestimăm Dinamo (adversarul din semifinală - n.r.). Bucureştenii vor veni la Oradea fără niciun fel de presiune şi va fi dificil să jucăm împotriva unei astfel de echipe. Totuşi consider că avem valoarea să trecem de ei", a spus managerul echipei cu privire la Turneul Final al Cupei României, ce se va disputa în perioada 10-11 aprilie la Arena Antonio Alexe. Pentru ambele evenimente, modalitatea de achiziţionare a tichetelor de intrare se va stabili în următoarele zile.

"Suntem foarte mulţumiţi de lotul pe care-l avem"

Cu aceeaşi ocazie, Şerban Sere a făcut şi o radiografie a adversarilor din lupta pentru titlu. "Principala contracandidată în lupta pentru titlu este Steaua, echipă pe care o vom întâlni săptămâna viitoare (miercuri, 9 martie, ora 18.00) la Arena Antonio Alexe. Din fericire, tot lotul este valid din punct de vedere medical. Bogdan Ţibîrnă va fi apt şi din punct de vedere sportiv în următoarele 2-3 săptămâni. În acest moment ne aflăm într-o situaţie fericită, deoarece antrenorul are posibilitatea să aleagă. Cristian Achim va decide, în funcţie de particularităţile fiecărui adversar, care vor fi cei doi jucători străini, din cei 8, care vor fi lăsaţi în tribună. Aceştia vor evolua după principiul rotaţiei. Suntem foarte mulţumiţi de lotul pe care-l avem. Nu suntem adepţii schimbărilor. Anul trecut am fost nevoiţi să aducem jucători, acum doar să corijăm", a mai adăugat conducătorul orădean. Şerban Sere a vorbit şi despre destrămarea echipei din Târgu Jiu. "Îmi pare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat Energiei, echipă care ne-a reprezentat cu cinste în Europa. De pe urma situaţiei au profitat Steaua, care l-a înregimentat pe Troupe, şi U BT Cluj, care l-a legitimat pe Guţoaia. Sunt 4 echipe (CSM CSU, U BT Cluj, Steaua şi BC Mureş - n.r.) care se gândesc la titlu în actualul sezon", a mai afirmat managerul roş-albaştrilor.

CSM CSU Oradea va disputa următorul joc din Liga Naţională mâine, de la ora 18.00, în deplasare, cu BC Mureş.