Ajuns acasă, miercuri 15 aprilie, sensei Ghiţă Toderici ne-a împărtăşit, în exclusivitate, vestea cuceririi medaliei de bronz la categoria +80 kg din cadrul Campionatului Mondial de Ashihara Karate, care a avut loc la Viborg, în Danemarca, la 11 aprilie 2009.

La categoria +80 kg s-au aliniat la startul competiţiei nouă luptători, aceştia fiind împărţiţi în două grupe, beiuşeanul Ghiţă Toderici fiind repartizat în grupa cu cinci sportivi alături de reprezentanţii Suediei, Rusiei, Danemarcei şi Azerbaidjanului. După ce a pierdut prima partidă în faţa luptătorului suedez, sensei Toderici le-a câştigat pe următoarele trei, calificându-se în semifinale de pe primul loc în grupă. În opinia interlocutorului nostru, meciul cel mai dificil a fost în compania reprezentantului Rusiei, pe care, de altfel, îl învinsese şi în urmă cu doi ani în finala mică a Campionatului European. Înaintea semifinalei, Ghiţă Toderici a acuzat o accidentare la braţul şi piciorul stângi, pierzând lupta decisivă în cursa pentru aur în faţa altui român, bucureşteanul Alexandru Babi, care a şi devenit campion mondial.

Sensei Ghiţă Toderici îşi confirmă, iată, valoarea internaţională, după bronzul de la Europenele de acum doi ani, tot din Danemarca, devenind, în 2009, al treilea sportiv din lume la categoria +80 kg Ashihara Karate.