Selymes Tibor, la primul meci ca manager general
CF Liberty Salonta - CFR Timişoara
Etapa a X-a din seria secundă a Ligii a II-a la fotbal programează astăzi, de la ora 11.00, la Salonta, partida dintre echipa locală CF Liberty şi CFR Timişoara. Va fi jocul de debut al lui Selymes Tibor în funcţia de manager general al grupării salontane. Fostul internaţional român are, începând din această săptămână, atât sarcini tehnice, cât şi administrative, fostul antrenor, argentinianul Hector Ortega, fiind demis după doar trei etape pe banca echipei CF Liberty.
Aflate în apropierea locurilor de promovare, cele două echipe vin după rezultate negative înregistrate în etapa trecută. CF Liberty a pierdut la scor partida de la Râmnicu Vâlcea, 0-3, cu CSM din localitate, în timp ce CFR, fostul lider al clasamentului, a cedat pe teren propriu, 3-4 cu Internaţional Piteşti. Prin urmare, pentru ambele echipe un rezultat negativ este de nedorit, pentru a nu pierde contactul cu primele clasate.
Pentru jocul de astăzi, antrenorul Selymes Tibor are unele probleme de lot, pentru compartimentul median. Dacă Lipă este suspendat, după cartonaşul roşu primit la Râmnicu Vâlcea, L. Rus va absenta din cauza unei accidentări.
Formaţii probabile:
CF Liberty: Bălgrădean - B. Străuţ, Deaconescu, Cuciula, Tegzeş - Chiş, Danci, Sorian - R. Iacob - Cr. Bud, Vrăjitoarea. Manager general: Selymes Tibor.
CFR: Mutu - Goşa, Aldana, Feleagă, Ştefan - Dudaş, Neagoie, Paleacu, Bertea - Pecarov, Jovanovic. Antrenor: Florin Bugar.
Partida de la Salonta va fi arbitrată la centru de Mihai Ianovschi (Piteşti), ajutat la cele două tuşe de asistenţii Gabriel Stroe (Piteşti) şi Anghel Voicu (Suseni). Arbitru de rezervă va fi Gabriel Mocean (Câmpia Turzii), iar observator FRF: Gheorghe Moise (Bucureşti).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.