Selecţionerul a renunţat la Mazilu, Codrea şi Varga
Selecţionerul Victor Piţurcă a renunţat la jucătorii Ionuţ Mazilu, Paul Codrea şi Dacian Varga, aflaţi iniţial în lotul fotbaliştilor din străinătate cărora li s-au trimis, la 18 august, faxuri de convocare pentru partidele echipei naţionale cu Luxemburg şi Franţa, informează, vineri, site-ul FRF.
"Selecţionerul echipei noastre naţionale, Victor Piţurcă, a decis azi, 26 august, să nu-i mai convoace, din cauza accidentărilor sau a formei sportive, pe Ionuţ Mazilu (Arsenal Kiev), Paul Codrea (AC Siena) şi Dacian Varga (Kuban Krasnodar), trei dintre jucătorii români legitimaţi la cluburi de peste hotare, cărora, pe 18 august, li s-au trimis faxuri de convocare de principiu în vederea jocurilor cu Luxemburg şi Franţa din cadrul preliminariilor EURO 2012. În atare condiţii, azi, celor trei jucători amintiţi li s-au trimis faxuri de revocare", se menţionează pe site-ul citat. Ceilalţi 12 stranieri convocaţi în 18 august care au primit, vineri, faxuri de confirmare sunt: Costel Pantilimon (Manchester City), Cristian Săpunaru (FC Porto), Dorin Goian (Glasgow Rangers), Ştefan Radu (Lazio Roma), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Ovidiu Petre (Modena), Răzvan Cociş (FC Rostov), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Ianis Zicu (ŢSKA Sofia), Gheorghe Bucur (Kuban Krasnodar), Bogdan Stancu (Orduspor) şi Ciprian Marica (Schalke 04). Selecţionerul rămâne consecvent deciziei de a renunţa la doi dintre jucătorii de bază, Mutu şi Tamas, trimişi acasă înaintea amicalului cu san Marino, pentru ca au întârziat la convocare. Victor Piţurcă va anunţa numele jucătorilor din campionatul intern care vor convocaţi, duminică, 28 august, după încheierea partidelor din cadrul Ligii I. Reunirea lotului este programată luni, 29 august, la ora 12.00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia. Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Luxemburgului la 2 septembrie, de la ora 20.30, pe stadionul Josy Barthel, şi reprezentativa Franţei la 6 septembrie, de la ora 21.30, pe Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul preliminariilor Euro 2012.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.