După trei ani petrecuţi la Gloria Bistriţa, orădeanul Sebastian Achim a ajuns ceva mai aproape de casă. Jucătorul, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract pe trei ani cu Universitatea Cluj cu care, luni, va demara pregătirile pentru noul sezon al Ligii I.

Achim poate evolua fundaş şi mijlocaş dreapta şi a jucat la FC Bihor până în 2008, când a plecat la echipa bistriţeană pentru care a disputat 65 de jocuri oficiale. La formaţia "şepcilor roşii", care are ambiţii mari în noul campionat, Achim va fi coechipier cu un alt orădean, portarul Marius Popa. Altfel, Universitatea Cluj l-a mai transferat de la Gloria Bistriţa şi pe Liviu Băjenaru (28 ani), jucător aflat şi pe lista de achiziţii a Stelei.