Se vrea performanţă la CSM Oradea, dar cu ce bani?
În urmă cu cinci ani, înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal a reprezentat o gură de oxigen binevenită pentru sportul orădean, multe dintre sporturile pe echipă fiind în pragul colapsului.
Buget diminuat
Acum, schimbările survenite în Primăria Oradea şi în Consiliul Local au perturbat oarecum activitatea sportivă, până la momentul de faţă neştiindu-se nimic sigur în privinţa viitorului acestui club. Singurul lucru cert este că bugetul CS Municipal a fost diminuat cu 1,5 milioane lei, aspect ce va lăsa cu siguranţă urme asupra tuturor secţiilor. Sprijinul constant venit din partea Consiliului Local a permis cu timpul chiar mărirea numărului de secţii, iar câteva dintre acestea au obţinut performanţe notabile (titluri naţionale la polo şi judo). Baschetul masculin şi handbalul au readus lumea la sală, orădenii apreciind din plin spectacolul sportiv oferit de favoriţi. Însă, parcursul slab al celor două echipe în sezonul precedent, ambele salvate de la retrogradare doar printr-un artificiu al federaţiilor respective a îndepărtat spectatorul orădean de cele două grupări. Însă, ce este mai tragic, viitorul secţiei de baschet este incert, iar participarea echipei de polo CSM Leonardo în Euroligă, drept câştigat în urma cuceririi titlului de campioană naţională (pentru al doilea an consecutiv), este de asemenea nesigură. Directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, ne-a declarat că, momentan, nu ştie nimic cert privitor la strategia de viitor a clubului: "Am avut o primă întrevedere cu domnul primar Ilie Bolojan, una de informare, în care i-am prezentat situaţia clubului, starea secţiilor şi a echipelor. Domnul primar mi-a zis că doreşte menţinerea clubului şi cere să se facă performanţă, manifestându-şi de asemenea intenţia de a-i cunoaşte pe sportivi şi echipele componente ale celor patru secţii. Încă nu s-a luat nicio decizie privind clubul, conducerea acestuia sau componenţa Comitetului Director, dar urmează ca zilele următoare să am o nouă întâlnire cu domnul primar şi atunci vom şti cum stăm".
Chiar dacă echipa de handbal este în cantonament şi are lotul definitivat pentru noul sezon, încă nu se ştie de ce sumă va dispune secţia şi nici cât va afecta reducerea bugetului activitatea echipei. Însă cel mai neplăcut lucru este incertitudinea de la secţia de baschet, nici echipa masculină, nici cea feminină neavând până la această oră lotul completat, dar cu toate acestea ambele s-au înscris în viitoarea ediţie de campionat. Şi deja în baschet este foarte târziu, rişti să rămâi doar cu jucătorii de duzină. În aceste condiţii, va fi foarte greu să pretinzi performanţă unor echipe care nu şi-au efectuat stagiul necesar de pregătire şi şi-au completat loturile pe ultima sută de metri.
"Sperăm să jucăm în Euroligă"
Nici echipa de polo nu este scutită de emoţii şi de nesiguranţă, în momentul de faţă nefiind sigură participarea formaţiei în Euroligă, iar motivul este acelaşi: banii. Directorul Petruţ Drăgan speră totuşi că CSM Leonardo va participa la meciurile din Euroligă: "Nu am abordat acest subiect cu domnul primar, aşa că nu pot spune nimic sigur în această privinţă. Dar am speranţe că nu se va pune problema participării în Euroligă, pentru că ne-am câştigat acest drept şi ar fi păcat să ratăm prezenţa în cupele europene, pentru că se ştie că echipa câştigă enorm în valoare şi experienţă". Aşadar, incertitudine la CSM Oradea, o stare deloc benefică performanţei, mai ales la un club care timp de cinci ani a realizat multe performanţe, răsplătind astfel eforturile financiare ale municipalităţii şi redeşteptând în sufletele multor orădeni dragostea pentru sport. Sperăm ca în scurt timp această stare să dispară, iar echipele şi jucătorii să se poată antrena în condiţii optime pentru ca în viitorul sezon să obţină performanţe similare celor de anul trecut (poloul şi judoul) şi chiar mai bune, aici referindu-ne la echipele de baschet şi la cea de handbal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.